În provincie situaţia e mult mai tristă. Cele mai multe organe mass-media sunt deţinute de actori politici sau afacerişti cu interese în zona banilor publici. Jurnaliştii sunt constrânşi să se transforme în simple instrumente de propagandă la dispoziţia patronului. Excepţiile sunt dureros de puţine. Unii se complac în situaţia asta. Alţii s-au refugiat în mediul online. Cu like-uri însă nu-ţi plăteşti întreţinerea.

„O lozincă!”, îi repeta obsesiv Victor Ponta lui Klaus Iohannis despre dreptul la vot al românilor din diaspora. Drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor? „O lozincă!”

O lozincă este pentru politicienii români şi libertatea de exprimare. O lozincă este şi „Je suis Charlie”. O lozincă numai bună de vânturat acum când subiectul e la modă.

„Je suis Charlie” a devenit, paradoxal, laitmotivul politicienilor care au târât presa românească în situaţia de acum. „Je suis Charlie”, îşi afirmă sprijinul pentru libertatea de expresie din Franţa cei care neîncetat au încercat să-şi subordoneze mass-media românească.

„Je suis Charlie” îşi pune Preşedintele României ca fotografie de profil pe Facebook. De ce? Victime nu sunt şi publicaţiile cu lacătul pe uşă ori îngenuncheate de baroni, gazetarii disponibilizaţi ori cenzuraţi, şi, în final, însuşi publicul?

„Je suis Charlie”, insistă Klaus Iohannis la Paris, la marşul de solidaritate cu jurnaliştii francezi, după ce mai ieri a refuzat să participe la două dintre cele patru televiziuni care au organizat dezbateri electorale. La fel Victor Ponta, cel care a refuzat permanent să participe la emisiunile electorale difuzate de TVR

La Paris s-o fi interesat oare Iohannis de modul în care Franţa sprijină în mod real libertatea presei prin subvenţii şi scutiri de taxe? La fel ca în Marea Britanie, Statele Unite, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia etc.? Dacă nu, degeaba s-a dus.

Deocamdată pentru ei „Je suis Charlie” rămâne doar o lozincă. La fel şi libertatea de expresie.