Interlopii care obligau tineri suceveni să fure şi să tâlhărească în Austria şi Germania au primit ani grei de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Şerseniuc, Neculai Strujan, Sever Şutu şi Cristian Mihail Robu au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare, în timp ce Valentin Donu s-a ales cu doar şase ani de detenţie. Aceştia sunt acuzaţi că au racolat şi exploatat mai mulţi tineri suceveni, printre care şi doi minori, pe care i-a obligat să comită furturi şi tâlhării pe teritoriul Germaniei sau Austriei.

Tribunalul Suceava a dat o primă condamnare pentru cinci indivizi, cunoscuţi ca şi interlopi pe raza judeţului Suceava, cercetaţi pentru ţepe şi trafic de persoane. Astfel, Adrian Thiel, fost Şerşeniuc, de 45 de ani, din Suceava, a primit pedepsele de cinci ani pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat, de 10 ani pentru trafic de minori şi de cinci ani pentru trafic de persoane, pedepse care au fost contopite urmând ca Şerşeniuc să execute 10 ani de închisoare.

 Tot la câte 10 ani de închisoare au fost condamnaţi şi Neculai Strujan zis „Niţulai”, de 49 de ani, Sever Şutu, fost Leonte, de 45 de ani şi Cristian Mihail Robu, fost Hoidrag, zis „Porcu”, de 42 de ani, toţi trei din Suceava, pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi înşelăciune.

De asemenea, Valentin Donu, fost Jaronka, de 40 de ani, din Suceava, s-a ales cu şase ani de închisoare pentru aderare şi spijinire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori, în timp ce în cazul lui Mihai Ilie Băbuţă, zis „Mimi”, de 32 de ani, din Suceava, s-a disjuns cauza privind săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

Adrian Şerşeniuc, Valentin Donu, Neculai Strujan, Sever Şutu şi Cristian Mihail Robu trebuie să achite părţilor civile din dosar suma totală de 36.270 de euro şi 700 de dolari, precum şi statului suma de 26.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Sentinţa de ieri a Tribunalului Suceava nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

Minori racolaţi şi obligaţi să comită furturi şi tâlhării în Germania sau Austria

La sfârşitul anului 2011, 17 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de persoane vechi de şapte ani, cu un traseu sinuos, în care principalii autori sunt Sever Şutu, Adrian Thiel, fost Şerşeniuc, Dumitru Bârtoiu, cunoscut ca Dan Popovici, Daniel Bidalah, Cristian Mihail Robu, Mihai Ilie Băbuţă, Neculai Strujan, Valentin Donu, Cristian Valentin Dancu, Dumitru Marius Ciubotariu, Nicolae Mugurel Pastor, Florina Petru Pîrvu, Ştefăniţă Bujorean, Viorel Bordei, Marian Ciprian Pentelescu, Marian Herghelegiu, Cornel Daniel Dobroghii.

Conform rechizitoriului, aceştia au fost daţi pe mâna instanţei de judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni – de consitutire de grup infracţional organizat la trafic de persoane, trafic de minori şi înşelăciune. Mare parte dintre aceştia au scăpat de închisoare deoarece faptele de care erau acuzaţi s-au prescris.

În luna mai a anului 2004, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog din cadrul IPJ Suceava, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 2003 - 2004, Cristian Mihail Robu, fost Hoidrag, zis „Porcu” împreună cu Sever Şutu, Neculai Strujan şi Mihai Ilie Băbuţă au iniţiat şi constituit o grupare infracţională organizată, în scopul comiterii de infracţiuni de trafic de minori, în vederea obţinerii de beneficii din exploatarea acestora, sprijiniţi fiind în activităţile infracţionale de Adrian Thiel, fost Serşeniuc, Valentin Donu, fost Jaronska, Cristian Constantin Dancu, toţi din municipiul Suceava, racolând şi asigurând transportul până în Germania şi Austria, unde cazau mai mulţi tineri, o parte din ei fiind minori, în vederea exploatării prin obligarea la săvârşirea de infracţiuni (furturi şi tâlhării), traficanţii însuşindu-şi ulterior toate bunurile şi valorile astfel obţinute.

Pe de altă parte, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost înregistrat în luna iunie a anului 2005 un dosar penal cu privire la faptul că Cristian Mihail Robu, Dumitru Bârtoiu, Mihai Ilie Băbuţă, Ştefăniţă Bujorean, Dumitru Marius Ciobotaru, Viorel Bordei, Florian Petru Pîrvu, Marian Herghelegiu, Daniel Bidalah, Sever Şutu, Nicolae Mugurel Pastor, Marius Cătălin Rusu, Marian Ciprian Pentelescu şi alţii s-au constituit într-o asociere cu scopul de a comite infracţiuni de înşelăciune.

Aceştia, la diferite intervale de timp, aceştia au săvârşit mai multe acte materiale de înşelăciune, inducând în eroare mai mulţi transportatori de persoane în regim internaţional, respectiv un număr de 11 părţi vătămate prin aceea că, după ce le cereau acestora să îi transporte în străinătate, spre diverse destinaţii – Germania, Austria sau Italia, le solicitau cu titlu de împrumut, diferite sume de bani în valută, sub pretextul necesitaţii prezentării acestora la vamă ori la un eventual control al poliţiei de frontieră, sume de bani pe care ulterior nu le mai restituiau acestora, abandonând pe traseu autoturismele cu care erau transportaţi.

Ulterior, au apărut indicii cu privire la săvârşirea de noi fapte penale, poliţiştii de la BCCOA sesizându-se din oficiu pentru efectuarea de cercetări faţă de Adrian Thiel, fost Serşeniuc, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic de persoane” şi „trafic de minori”, cu privire la faptul că, în cursul lunii septembrie 2004, acesta, rezident la acea dată în Viena – Austria, a racolat doi minori şi alţi doi tineri majori din Suceava pe care i-a transportat personal sau pe cheltuiala sa în Austria, i-a găzduit în locuinţa sa şi i-a exploatat prin obligarea sau determinarea la comiterea de furturi din magazine, în folosul său.

În cursul anului 2005, în urma unei monitorizări într-o altă cauză Dumitru Bîrtoiu a fost arestat şi trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic de migranţi”, iar din cercetări au rezultat date şi indicii concretizate ulterior în probe, sub aspectul săvârşirii de către inculpatul Bîrtoiu Dumitru, fost Popovici, şi a infracţiunilor de „complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi „asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, s-au extins cercetările faţă de inculpat, iar printr-o ordonanţă din 16 aprilie 2006 s-a dispus disjungerea cercetărilor sub acest aspect şi conexarea la această nouă cauză.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite