Incubatoare pentru bebeluşi mutate cu tractorul de la Salubritate. Directorul spitalului: „Remorca a fost dezinfectată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pregătirea pentru inaugurarea noii maternităţi de la Fălticeni, la care şi-a anunţat participarea ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, nu s-a mai ţinut cont de reguli şi protocoale. Astfel, tractorul de la Salubritate a fost folosit pentru a muta incubatoarele de la vechea maternitate la cea nouă. Managerul unităţii spitaliceşti a explicat că remorca a fost în prealabil dezinfectată.

Conducerea Spitalului Municipal Fălticeni îşi doreşte atât de mult ca totul să fie gata pentru vizita ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, programată pentru vineri, 19 mai 2017, încât nu a mai ţinut seama de reguli şi protocoale. Aşa se face că incubatoarele pentru nou – născuţii prematur au fost transportate de la vechea maternitate la cea nouă cu o maşină de la Serviciul de Salubritate din cadrul Primăriei Fălticeni.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, şi-a confirmat prezenţa la marea inaugurare, programată pentru vineri dimineaţă, iar la Fălticeni a început zarva, managerul unităţii spitaliceşti, Vlad Murariu, motivând că nu a găsit o altă maşină pentru a transporta aparatura.

„Am mutat nişte aparatură de la vechea maternitate la cea nouă şi pentru că nu am găsit nicio maşină, am solicitat ajutorul la Primărie şi am primit acel tractor. Vreau să subliniez că acea remorcă a fost spălată şi dezinfectată”, a explicat managerul Vlad Murariu.

O scuză similară a găsit şi primarul Cătălin Coman, care a menţionat că i s-a solicitat un mijloc de transport pentru mutarea mobilierului, iar tractorul respectiv, cu care angajaţii de la salubritate cară mobilierul stradal şi echipamentele necesare la curăţenia oraşului, a fost mijlocul de transport perfect pentru a muta incubatoarele pentru nou – născuţi.

Mai trebuie menţionat că personalul medical nu s-a obosit nici măcar să ambaleze corespunzător aparatura medicală pentru a scădea astfel riscul de contaminare şi nici nu a considerat necesar să supravegheze transportul.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică s-a autosesizat în legătură cu această situaţie şi a deschis o anchetă. Trei reprezentanţi din cadrul DSP Suceava s-au deplasat la Maternitatea Fălticeni, unde au încheiat un proces verbal, urmând că în cursul zilei de mâine, după ce toată aparatura va fi montată, să revină la Fălticeni pentru a recolta probe de pe suprafeţe şi de pe aparatura medicală. În cazul în care rezultatele analizelor de laborator vor fi neconforme, Maternitatea Fălticeni nu va primi undă verde pentru a-şi începe activitatea în casă nouă.

Maternitatea a fost mutată într-o şcoală pentru a face loc unui supermarket

Maternitatea din oraşul sucevean Fălticeni trece printr-o situaţie mai puţin obişnuită. Medicii, asistentele şi personalul auxiliar al secţiei ce aparţine de Spitalul municipal Fălticeni trebuie să se mute cu arme şi bagaje într-o altă clădire, ce aparţine unui liceu din localitate, pentru a face loc unui supermarket.

S-a ajuns în această situaţie după ce ani de zile, autorităţile locale au stat nepăsătoare şi au aşteptat ca problemele apărute să se rezolve de la sine. Dacă noul spital din Fălticeni, ce a fost început în urmă cu mai bine de 25 de ani, nu a fost terminat până în prezent, mai marii urbei fălticenene au aşteptat până în ultima clipă ca să găsească o soluţie ca maternitatea din localitate să funcţioneze în continuare.

Clădirea în care secţia de Maternitate a Spitalului municipal Fălticeni, cu cele două secţii de Neonatologie şi Obstretică – Ginecologie, îşi desfăşoară activitatea a fost retrocedată, în anul 2008, Fundaţiei Caritatea, împreună cu terenul aferent, de 3.853 de metri pătraţi, însă cu obligaţia ca destinaţia medicală să fie păstrată timp de cinci ani de zile. În tot acest timp, Primăria Fălticeni a achitat lunar o chirie în valoare de 2.500 de lei.

Începând cu anul 2013, Fundaţia Caritatea a făcut presiuni ca spaţiul retrocedat să fie eliberat, însă văzând că se bat cu morile de vânt, reprezentanţii acesteia au vândut imobilul, vechi de 120 de ani, în care funcţionează Maternitatea Fălticeni lanţului de magazine Penny Market. În aceste condiţii, Primăria Fălticeni a trebuit să găsească rapid o soluţie pentru ca maternitatea să nu ajungă în stradă.

Deşi situaţia pare desprinsă dintr-un banc, maternitatea se va muta într-o şcoală pentru a face loc unui supermarket. Presiunea anului electoral a făcut ca cei de la Primărie să găsească o soluţie pentru reamplasarea maternităţii din Fălticeni. Astfel, s-a ajuns la propunerea de modernizare a unei clădiri ce aparţine Colegiului „Vasile Lovinescu” din Fălticeni, în care să funcţioneze cele secţii ale Maternităţii Fălticeni.

Alte ştiri pe această temă:

Maternitatea din Fălticeni va fi rasă din temelii pentru a face loc unui supermarket

Maternitatea din Fălticeni va fi mutată într-o şcoală pentru a face loc unui supermarket

De 12 milioane de lei este nevoie pentru ca un spital început în urmă cu aproape trei decenii să fie terminat

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite