Dorin Goian, fost căpitan al naţionalei de fotbal a României: „Când am ajuns la Steaua aveam o Dacie 1310. Rădoi a întrebat a cui e cutia aia din parcare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traseu: Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Bucureşti, Palermo, Glasgow, la Spezia (Italia), Tripoli (Grecia), Suceava. Acesta este parcursul profesional al lui Dorin Goian, unul dintre cei mai importanţi fundaşi ai României din ultimii 15 ani.

Dorin Goian a fost jucător de fotbal la Naţionala României, la Steaua Bucureşti, la Glasgow Rangers, Palermo, Asteras Tripolis şi Foresta Suceava. Fostul fundaş a povestit cum a mers cu Dacia de la Suceava până la Bucureşti, despre întâlnirea cu Gigi Becali şi modul în care reacţionau jucătorii la „nebuniile“ patronului, a vorbit despre disputa dintre FCSB şi CSA, despre viaţa în Sicilia sau cum e să joci într-un meci de Liga a IV-a cu cea mai mare audienţă din istorie, respectiv o partidă jucată acasă de Glasgow Rangers la care au asistat peste 40.000 de oameni.

„Weekend Adevărul“: Care au fost primii tăi paşi în fotbal? Cine te-a îndrumat spre acest sport?

Dorin Goian: Primul meu antrenor a fost Constantin Băltăţeanu. Am început să practic fotbalul organizat de la vârsta de 7 ani. Băteam foarte mult mingea în faţa blocului şi atunci tatăl meu, văzându-mă, m-a dus la stadion să mă antrenez într-un cadru organizat cu copiii de acolo. Microbul îl aveam de la Liviu, fratele nostru cel mai mare, el a fost deschizător de drumuri. Mi-a plăcut foarte mult şi de acolo a început toată povestea.

La început ai jucat ca atacant...

La grupele de copii şi juniori, toţi vor să joace vârf. Atunci când eşti mic, prima bucurie este să dai gol. După aceea, antrenorul are „ochi“ pentru fiecare şi îşi dă seama ce post ţi se potriveşte cel mai bine.

Cum a fost debutul în fotbalul mare, la Foresta Fălticeni?

La Foresta II Fălticeni am debutat într-un meci de Liga a II-a cu Rocar Bucureşti. Am câştigat cu 1-0 şi ăla a fost meciul meu de debut la Liga a II-a. Cu Foresta în prima ligă a fost meciul de acasă cu Gloria Bistriţa, când Suceava promovase în anul ăla. Eu m-am întors de la Gloria Buzău pentru că am fost împrumutat jumătate de an şi trebuia să joc. M-am întors la Suceava, am făcut cantonamentul cu echipa mare, Magiun (n.r. – Marin Barbu) era antrenor principal, iar prima etapă de campionat am debutat contra Gloriei Bistriţa pe Areni, stadionul fiind plin-ochi. Am câştigat atunci cu 2-0.

Imagine indisponibilă

                                 Dorin Goian în tricoul Forestei, stânga. FOTO Arhivă personală

Ai fost în lotul Forestei la celebrul meci câştigat cu 5-4 în faţa lui Dinamo Bucureşti, în Ştefan cel Mare...

Am fost rezervă la acel joc. Când a început Dinamo să marcheze, 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, era ceva horror. La pauză ţin minte că a intrat Magiun în vestiar şi a măturat pe jos cu noi, a avut o şedinţă trăznet, îl vedeai pe Magiun atât de supărat şi atât de nervos. Se pare că ne-a trezit acea şedinţă şi după pauză am ieşit cu încredere mai mare, am marcat primul gol, ţin minte că la 4-1 am zis bine că nu e 4-0, am dat şi noi golul de onoare, era OK. S-a făcut 4-2, încă nu credeam nimic. Apoi, la 4-3, clar că te agăţi de orice şi speri într-un rezultat pozitiv. Nu spun că pe bancă la 4-4, când am egalat, Mircea Crainiciuc, care era director executiv la Foresta, s-a întors către bancă şi a spus că îi şi batem pe cei de la Dinamo şi chiar aşa s-a şi întâmplat.

Noroc cu soţia

După o perioadă de tranziţie pe la Ceahlăul şi FCM Bacău a urmat transferul la Steaua. Care au fost primele impresii după ce ai ajuns în Ghencea?

În primul rând am avut emoţii mari. În vestiar la Steaua erau jucători de mare valoare, jucători cu personalitate. Ţin minte că am plecat la Steaua cu Dacia mea personală, o Dacie 1310 de culoare bej şi când am intrat în vestiar, Rădoi a întrebat cine este cu cutia asta? Nu aveam niciun stres, pentru că aşa cum era, era maşina mea şi o iubeam maxim.

Jucătorii din provincie, când ajung în Capitală, sunt furaţi de mirajul Bucureştiului. Cum ai rezistat tentaţiilor?

Eu am avut norocul ca atunci când am plecat la Bucureşti să fiu însurat şi am mers cu soţia. Probabil dacă pleci singur ai şanse mai mari să te fure Bucureştiul. În primul rând, am urât în primele patru luni de zile Capitala, nici nu am ieşit din casă. Stăteam cu nevastă-mea în casă, mergeam numai la antrenament şi înapoi, iar o dată pe săptămână mergeam la mall la supermarket să facem cumpărături. În rest, numai filme în casă şi antrenament, nimic altceva. Amândoi stăteam în casă şi ne plângeam, ne blestemam zilele că ce ne-a trebuit nouă să mergem la Bucureşti, să venim în nebunia de acolo. Spuneam că ne era mai bine la Bacău, unde era linişte, eram aproape de acasă, aveam prietenii acolo. După aceea, ne-am obişnuit cu oraşul, cu aglomeraţia, cu agitaţia...

Imagine indisponibilă

        Dorin Goian, dreapta sus, cu echipa Stelei, în Champions League. FOTO Arhivă personală

Cum a fost relaţia cu Gigi Becali?

Toţi jucătorii au avut o relaţie bună cu Gigi Becali, chiar dacă Gigi era mai nebun. Noi deja îl cunoşteam foarte bine pe Gigi, pentru că ştiam ce face, că vorbeşte despre fiecare jucător la televizor, dar ajunsesem la un punct în care nu ne mai interesa. Poate pe unii jucători îi deranja faptul că Gigi vorbea la televizor despre evoluţia unuia sau altuia, dar când eşti la Steaua şi când ai un astfel de patron, trebuie să te obişnuieşti şi cu asta. Era într-o perioadă în care îşi dorea enorm de mult să câştige, să fie în faţă, plătea bani mulţi. Acum, cu vârsta, s-a mai liniştit. Am avut noroc şi de Cosmin Olăroiu, care pe lângă faptul că e un antrenor foarte bun, avea o altfel de relaţie cu Gigi. Dacă i se impunea un jucător ştia să-l ia cu vrăjeală pe Gigi. Îi explica că un jucător s-a antrenat doar două zile într-o săptămână, a avut febră şi nu e la potenţial maxim. Îl lua într-un fel încât îi dădea dreptate.

Ai jucat cu Steaua trei ani consecutiv în Champions League. Cum e să fii pe teren la un asemenea meci?

Orice meci jucat în grupele Champions League era o adevărată bucurie, o sărbătoare. Sunt meciuri în care te simţi fotbalist, joci cu cele mai importante cluburi, cu cei mai buni jucători. Să auzi de acolo de pe teren imnul Champions League, înainte de meci, îţi dă o senzaţie pe care nu o poţi descrie. Să asculţi imnul Champions League din iarbă când stau toţi 22 de jucători aliniaţi îţi dă un sentiment de mândrie, de bucurie. Victoria de la Kiev, 4-1, a fost cea mai răsunătoare victorie a noastră din grupele Champions League.

„Semifinala cu «Boro», momentul negru al carierei“

Semifinala din Cupa UEFA cu Middlesbrough rămâne cea mai neagră amintire a carierei tale?

Semifinala cu „Boro“ este momentul negru al carierei mele, chiar dacă poţi să o duci şi în partea cealaltă, la modul că să joci o semifinală de Cupa UEFA nu e de ici de colo pentru o echipă românească. Ţinând cont totuşi de modul cum am ratat acea calificare reprezintă un moment negru. Îmi pare nespus de rău, aş fi dat un titlu de campion al României şi un an de Champions League ca să pot să am şansa să joc o finală de cupă europeană cu trofeul pe masă. Nu mai conta ce se întâmpla, dacă o pierdeam sau o câştigam, faptul că jucam finala era ceva extrem de important.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de la Steaua?

Din punct de vedere sportiv, cei cinci ani petrecuţi la Steaua a fost cea mai bună perioadă pentru mine. Ca performanţe a fost ceva extraordinar. Cred că un moment foarte frumos a fost prima calificare în grupele Champions League, acea dublă cu Standard Liege. Am făcut 2-2 la Liege şi în retur i-am bătut cu 2-1. I-am întors după ce au condus ei cu 1-0. A fost o nebunie ce s-a întâmplat după meci. Vechiul stadion Lia Manoliu era plin ochi cu peste 50.000 de oameni, care au aprins acele programe de meci şi practic vedeai aşa o mare de lumini, ceva extraordinar. Un moment iarăşi foarte frumos l-a reprezentat câştigarea titlului 23. A fost o nebunie pentru că în ultima etapă ne băteam cu Rapid pentru câştigarea campionatului. Noi trebuia să învingem la Vaslui, iar Rapidul juca în deplasare la Jiul Petroşani. Am câştigat la Vaslui cu 4-0 şi totodată şi titlul. De la Vaslui la Bucureşti eram nevoiţi să ne oprim în fiecare oraş pentru că ne aşteptau suporterii şi ne forţau să mergem în centrul oraşului, să ne urcăm pe scene improvizate şi să sărbătorim cu ei. Ne-am oprit la Focşani, Buzău, Bacău, unde am trăit nişte momente extraordinare.

Ce poţi spune despre disputa dintre FCSB şi CSA?

Această dispută mi se pare o prostie, în care orgoliile sunt duse la extrem. Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat Steaua să fie Steaua să nu mai fie nicio altă echipă, care să aibă palmaresul şi să joace cu suporterii uniţi. La ce atmosferă era cu stadionul plin şi toate galeriile unite, Steaua intra cu 2-0 de la încălzire. ;

De ce nu a mai ajuns la Sunderland, în Premier League

S-a zvonit că te-au dorit mai multe echipe din Premier League...

Nu sunt genul care să dau foarte mult ascultare zvonurilor lansate prin ziare. Au fost articole scrise că mă doresc echipe de top din Premier League, însă sigur vă pot spune că au fost discuţii cu Sunderland pentru că au fost oamenii la Bucureşti, am fost sunat de Giovani Becali, impresarul meu de atunci, care mi-a spus să mă pregătesc pentru că în două zile vom pleca la Sunderland. S-au înţeles la bani, la salariul meu, la absolut tot. Urma să semnez pe patru ani de zile cu Sunderland, însă din păcate s-au împotmolit pe undeva lucrurile, la un TVA, la un comision mai mare, nu am de unde să ştiu.

Prima experienţă în străinătate ai avut-o în Italia, la Palermo...

Chiar dacă se auzeau tot felul de discuţii despre Sicilia, nu am avut niciun fel de problemă. În Italia am avut primul impact cu fotbalul profesionist. În Italia se lucrează într-un stil total diferit faţă de România şi era o perioadă în care fotbalul italian era foarte sus. Am avut norocul să joc într-o echipă cu Cavani, Pastore, Sirigu, Balzaretti, care a plecat la Roma, Simplicio, care juca prin naţionala Braziliei, Miccoli, Simon Kjaer, actualul căpitan al Danemarcei, un lot extrem de valoros. Am stat doi ani de zile la Palermo, am jucat doi an în grupele Europa League, o performanţă notabilă pentru o echipă din Sicilia. Maurizio Zamparini, preşedintele de la Palermo, este asemănător cu Gigi, fiind un personaj în Italia. Schimba antrenorii la fiecare patru etape, dacă nu avea rezultate sau echipa nu juca. Mi-a plăcut enorm de mult în Italia, unde există o diferenţă mare de atitudine, de mentalitate, de efort. Un meci de campionat din Italia te solicită maxim.

Românii din Italia te susţineau la meciuri?

Erau mulţi români plecaţi la muncă în Italia. Mi-am făcut prieteni printre aceştia, cu care încă ţin legătura. În general Sicilia este o regiune foarte ok, cu o mâncare foarte bună, mare, plajă, soare. Aveam casa la 100 de metri de plajă, practic ieşeam din casă cu copiii şi eram direct pe plajă şi făceam baie. Mi-a plăcut mult Sicilia. A fost un episod important al carierei mele deoarece şi din punct de vedere fotbalistic am învăţat foarte multe.

Ce a însemnat pentru tine transferul la Glasgow Rangers, una dintre cele mai iubite echipe din Europa?

Am semnat trei ani de zile cu Glasgow Rangers. Am fost primit foarte ok la un club imens cu o bază de antrenament cum nu îţi poţi imagina. Acolo, orice grupă de copii şi juniori avea restaurant în care mânca după antrenamente. Am început foarte bine campionatul, aveam record în istoria lui Glasgow Rangers, aveam zece victorii în primele zece meciuri. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria lui Rangers ca primele zece meciuri din campionat să fie zece victorii consecutive. Deja aveam un avans considerabil, de vreo zece puncte, faţă de Celtic pe care i-am bătut în meci direct cu 4-2. Lucrurile mergeau în direcţia care trebuia. Lumea mă iubea foarte mult, aveam evoluţii foarte bune. Nu m-am gândit că aş putea să mă adaptez atât de repede şi să joc atât de bine. Era un stil de joc care îmi plăcea, un stil mai direct cu mingi lungi, eu dădeam bine cu capul, mă descurcam foarte bine. Acolo fiecare meci era o sărbătoare. Chiar dacă jucam cu ultima clasată aveam 55.000 de oameni în tribună.

Imagine indisponibilă

                                Dorin Goian în tricoul lui Rangers. FOTO Arhivă personală

Problemele cu Fiscul scoţian a dus Glasgow Rangers tocmai în Liga a IV-a...

Fiscul scoţian i-au găsit cu ceva nereguli, cu nişte bani negri, pe nişte transferuri. Nu ştiu foarte multe detalii, nici nu m-a interesat. În momentul în care s-a dat sentinţa, ni s-au luat zece puncte şi în sezonul următor am fost trimişi în Liga a IV-a.

Ai prins şi meciul de pe Glasgow Park cu cel mai mare număr de spectatori la un meci de Liga a IV-a?

Am participat la acea partidă, a fost o nebunie. Era prima etapă de Liga a IV-a, în care jucam acasă. Stadionul era plin cu o oră înainte de meci, nu au mai băut nici berea de dinainte. Spectatorii au simţit nevoia să fie mult mai aproape de echipă pentru că clubul avea nevoie de suporteri mai mult ca niciodată.

Ai fost practic nevoit să pleci din Scoţia şi să revii în Italia...

Nu aş fi vrut să plec de la Glasgow Rangers. Am fost nevoit să părăsesc echipa pentru că nu doream să pierd echipa naţională. Domnul Piţurcă mă suna destul de des şi mi-a spus că oricât de mult m-ar cunoaşte şi oricât de mult şi-ar dori să mă cheme la echipa naţională, nu mă poate chema din Liga a IV-a din Scoţia. Mi-a spus să-mi caut o soluţie să plec împrumut în altă parte şi să joc, ca să nu pierd echipa naţională. Atunci am discutat cu cei de la Glasgow, le-am spus care sunt condiţiile mele şi mi-au transmis că îmi respectă decizia, astfel că am plecat un an de zile în Serie B, la Spezia.

Ţi-ai încheiat cariera la Asteras Tripolis, în Grecia, unde ai jucat ultimii tăi trei ani de fotbal?

Grecia a însemnat una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei mele. Eram pe final de carieră, aveam nevoie de linişte şi am găsit o ţară grozavă din punctul ăsta de vedere. În trei ani, am jucat doi ani consecutiv în grupele Europa League, cea mai mare performanţă din istoria clubului. Echipa era una nouă, cu doi oameni care au investit bani acolo şi au creat o bază sportivă foarte OK. Oraşul era mic, nu aveam presiune din partea suporterilor, pur şi simplu trebuia să te bucuri de fotbal. M-am simţit foarte respectat la Tripolis. Pentru ei a fost o mare o mare bucurie ca eu cu CV-ul meu să aleg să merg la Asteras. Sunt mândru şi bucuros că am luat decizia aceasta pentru că m-am simţit extraordinar acolo. Pentru mine acum, vacanţa de vară înseamnă Grecia.

Puteai să mai continui să joci, de ce nu ai ales să te întorci să mai joci un an în România?

Am zis gata. Nu am vrut să urmez alte exemple de jucători, care s-au întors în ţară şi după aceea le-a părut rău de decizia luată.

„Weekend Adevărul“: Ce a semnat prima selecţie la echipa naţională, când ai fost selecţionat în 2004 la naţională de către Anghel Iordănescu?

Dorin Goian: A fost o surpriză mare pentru mine. Eram la Bacău şi m-a sunat domnul Chivorchian să-mi spună că am fost chemat la echipa naţională. Au urmat emoţii, telefoane de felicitări, a fost foarte frumos. Faptul că am reuşit şi a fost prima oară când am trăit în sânul echipei naţionale şi am văzut cum se comportă un jucător la echipa naţională era ceva nemaipomenit pentru mine. Pe atunci la naţională erau Mutu, Chivu, Marica, Contra, Stelea, Dorinel Munteanu, jucători foarte buni. Am stat pe bancă la meciul cu Armenia, nu am jucat deloc, dar faptul că am trăit acolo şi am simţit ce înseamnă echipa naţională, un joc la echipa naţională, presiunea care se crează în jurul echipei a fost extrem de important pentru mine.

Ce părere ai despre jucătorii care refuză echipa naţională de fotbal?

Nu pot să vorbesc despre deciziile altora. Mie personal nu mi se pare ok, pentru că eu de fiecare dată când am fost chemat la echipa naţională m-am simţit onorat. Gândeam în felul următor: mă aflu în momentul de faţă printre cei mai buni 22 de jucători pe care îi are România acum. Cum putea să nu fiu bucuros sau să refuz treaba asta? Mi se acreditează nişte merite care mă fac să mă simt important. Echipa naţională nu se refuză în niciun fel de postură. La echipa naţională trebuie să vii, să joci cu sufletul, să ştii că nu joci pentru tine. La naţională nu se câştigă bani, doar dacă te califici la un turneu şi ai prima de obiectiv, în rest se câştigă diurnele, care sunt modice.

Debutul la naţională, în 2005, contra Nigeriei...

A fost un meci la Bucureşti, pe care l-am câştigat parcă cu 3-0. Ei au venit atunci desculţi rău, nici măcar nu se adunaseră organizat. Unul a venit de pe la Munchen, trei de pe la Paris. Eu eram la începutul experienţei la echipa naţională şi atunci pentru mine nu conta adversarul, eu vroiam doar să joc bine şi să-mi fac treaba.

Golul din meciul cu Olanda, de la Constanţa, este probabil cel mai important gol din cariera ta?

Golul de la Constanţa este cel mai important gol din cariera mea, fără doar şi poate. A fost golul care a tranşat calificarea în proporţie de 99 la sută la Euro 2008. A fost un meci fenomenal, nu neapărat pentru că am dat gol. Am făcut un meci tactic foarte bun, nu au avut foarte multe ocazii olandezii, am fost oarecum avantajaţi şi de gazon pentru că s-a jucat pe o ploaie teribilă, pe un teren foarte greu, dar noi se pare că ne-am adaptat mai bine la condiţiile meteo şi am reuşit să câştigăm. Totodată, practic ne-am calificat de pe locul întâi la european, nu a fost nevoie să dăm barajul.

„Să joci la un campionat european este ceva senzaţional“

Cum a fost experienţa de la turneul final Euro 2008?

Este maximum de competiţie la care poate să participe un jucător profesionist, fie el un turneu european sau mondial. A fost o atmosferă şi o presiune teribilă. Să joci la un campionat european şi să ştii că toată lumea stă cu ochii pe tine este ceva senzaţional.

Cum ai simţit meciul cu Olanda, de la Euro, despre care s-a spus că batavii ar fi vrut să ne lase să îi batem?

Nu am jucat în acel meci. Eu am jucat în primele două partide. Şi în meciul Franţa şi în cel cu Italia am primit cartonaş galben, astfel că am fost suspendat pentru partida cu Olanda. Eu am fost acolo şi am văzut meciul şi eu cred că mă pricep la fotbal. Aşa suntem noi românii. Am zis că Olanda e deja calificată şi sigur ne dă meciul. Cum să ne dea meciul? E o aberaţie. Bine, au jucat cu rezervele, dar jucătorii care au fost rezervă în primele două meciuri şi au avut apoi şansa să joace pentru echipa lor, şi-au dorit de două ori mai mult să joace bine şi să demonstreze antrenorului că ei merită să joace în teren. La nivelul acesta merge antrenorul în vestiar şi le spune jucătorilor astăzi stăm capră că joacă România şi trebuie să se califice? Este o aberaţie.

La naţională ai purtat şi banderola. Cum e să fii căpitan al Naţionalei României de fotbal?

Domnul Piţurcă mi-a dat banderola de căpitan. Să fii căpitan este o responsabilitate şi o mare onoare. Practic, tot timpul am văzut căpitanii de echipă ca pe un model de jucător în vestiar. Căpitanul este un lider, atât în teren, cât şi în afara terenului.

Care căpitan de echipă pe care l-ai avut te-a impresionat cel mai tare?

Mi-a plăcut foarte mult de Steven Davis, de la Rangers. Era un inimos la mijlocul terenului, care alerga ca un câine. Când echipa nu mergea bine sau tu poate ai început meciul mai prost, numai când se uita la tine şi îţi trăgea o privire şi mai spunea «come on», adică hai puţin că ai început moale, te treceau toate stările, de ruşine, de dorinţă. Când îl vedeai pe el cât aleargă, cât se străduieşte şi cât suflet pune nu aveai cum să nu dai cât el.

Spune-ne un prim 11 al jucătorilor alături de care ai jucat.

Bogdan Lobonţ - România,  Cosmin Contra - România, Simon Kjaer - Palermo, Cristi Chivu - România, Federico Balzaretti - Palermo, Steven Davis - Glasgow Rangers, Mirel Rădoi - România, Javier Pastore - Palermo, Adrian Mutu - România, Edison Cavani - Palermo, Fabrizio Miccoli - Palermo.

Care a fost cel mai bun jucător alături de care ai jucat?

Cu siguranţă Cavani a fost cel mai bună jucător alături de care am jucat. L-am prins pe la vârsta de 22 – 23 de ani şi nu avea cum să nu ajungă la o echipă de top. Era o bestie. Cavani juca duminică în campionat, era cel mai bun de pe teren, dădea două goluri şi era numărul unul, omul meciului, iar luni la antrenament era primul la alergat. Era în sala de jorţă cu jumătate oră înainte de antrenament. După 90 de minute de efort, era primul la antrenamet şi la sala de forţă.

Care a fost cel mai dificil atacant împotriva căruia ai jucat?

Mie Ibrahimovic mi-a făcut viaţa grea. Mi-a plăcut ca atacant, am jucat împotriva lui în Italia, când era la Milan. Un vârf extraordinar, complet, care în orice fracţiune de secundă de neatenţie ţi-o poate băga în poartă. Am fost surprins de viteza lui, la ce înălţime are. De asemenea, are o forţă incredibilă. Are joc de cap, execuţie, tot ce are nevoie un atacant. Van Persie mi-a plăcut şi el foarte mult. Pe Van Persie l-am prins şi la Constanţa şi pe Naţional Arena când ne-au bătut ei cu 4-0. Practic, ne-a rupt capul, ştia jocul. Tot timpul se demarca, tăia, sprinta, era foarte greu de ţinut.

După ce te-ai retras ai ajuns în conducerea echipei Foresta Suceava. Ce a însemnat această experienţă pentru tine?

Mi-a priit foarte bune pentru că am avut foarte multe de învăţat, lucruri pe care nu le ştiam. M-am întors în fotbalul din România, în cel de Liga a II-a, pe care nu îl cunoşteam foarte bine. Uşor – uşor am învăţat ce înseamnă Liga a II-a şi ce înseamnă să administrezi într-un mod cât mai ok banii. Mi-a plăcut experienţa de la Foresta. Din păcate, au fost unele lucruri care nu fost pe acelaşi nivel, pe care mi l-am dorit eu. Când am venit la echipă a fost un buget pe care eu m-am bazat, pentru ca jucătorii să fie plătiţi. Când am plecat de la club, în decembrie, jucătorii au plecat cu banii de pe luna noiembrie. Am preluat jucători şi mare parte din staff cu patru luni restanţe financiare, i-am adus la zi, pentru că repet, depun şi ei o muncă, nu le este uşor să stea departe de familie, în alte oraşe, fără prieteni. Am vrut doar să fiu corect faţă de toată lumea. Am şi greşeli, fără doar şi poate, mi le-am asumat, dar cu siguranţă au fost făcute fără intenţie. 

Imagine indisponibilă

                                                 Dorin Goian. FOTO Arhivă personală

Noua experienţă ca antrenor la Bucovina Rădăuţi, în Liga a III-a...

Mie îmi place să antrenez, să împărtăşesc jucătorilor mai tineri câte ceva din experienţele mele, mai ales că acum fac şi Şcoala de Antrenori, la cursurile licenţei A. Daniel Bălan şi cu cei din staff m-au rugat să vin să mai lucrez cu fundaşii partea tactică. Prima oară nu am fost de acord, însă mi-am dat seama că am nevoie să-mi dezvolt modul de a vorbi cu jucătorii, de a le transmite ceea ce vreau de la ei. Una e să fii jucător şi alta e să fii antrenor. Rădăuţiul este o experienţă bună, care mă ajută să mă dezvoltă ca antrenor.

Ai un model de antrenor?

Mie personal mi-a plăcut foarte mult Delio Rossi, care m-a antrenat la Palermo. Ştia exact modul cum să gestioneze fiecare moment, fiecare situaţie.

În afară de fotbal, mai ai timp şi de alte lucruri?

Mai joc tenis de câmp din când în când. Încerc cât de cât să profit din plin de timpul liber pe care-l am. Dacă stau o perioadă în Suceava şi simt nevoia că trebuie să schimb aerul, atunci mă urc în maşină şi plec o zi-două din oraş. 

Decorat cu medalia „Meritul Sportiv“

Numele: Nicolae Dorin Goian.

Data şi locul naşterii: 12 decembrie 1980, Suceava.

Starea civilă: căsătorit cu Nadia, cu care are doi copii.

Activitate profesională:

- A câştigat două titluri naţionale cu Steaua Bucureşti, cele din sezoanele 2004-2005 şi 2005-2006, precum şi Supercupa României în 2006.

- În 2006, Dorin Goian a fost numit cetăţean de onoare al municipiului Suceava şi a primit Medalia „Meritul Sportiv“ clasa a II-a cu o baretă din partea preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru că a făcut parte din lotul echipei Steaua Bucureşti care obţinuse calificarea în semifinalele Cupei UEFA 2005 – 2006.

- A activat la: Foresta II Fălticeni, Foresta Suceava, Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamţ, FCM Bacău, Steaua Bucureşti, Palermo, Glasgow Rangers, Spezia, Asteras Tripolis,

- Are 69 de jocuri la echipa naţională a României, pentru care a marcat 5 goluri.

Locuieşte în: Suceava.

Alte ştiri pe această temă:  

INTERVIU Lucian Goian, fotbalistul român de tip globetrotter. „Joc la echipa nepotului lui Raj Kapoor!“

Mobilizare pentru ca meciul dintre Foresta şi Steaua să se joace la Suceava. Conducătorii echipei sucevene vor aduce o nocturnă mobilă din Italia

Dinastia Goian s-a reunit de Sărbători

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite