Detalii ascunse în jurnalul partizanului Vasile Motrescu, combatantul condamnat la moarte de comunişti: „Peste noapte am visat că m-a luat Miliţia într-o maşină”
0
Vasile Motrescu a fost unul dintre principalii luptători anticomunişti din Bucovina. Pentru activitatea sa împotriva regimului, el a primit trei condamnări, din care una la moarte. Suceveanul a fost capturat, după ce a fost dat în vileag de un sătean din Gălăneşti, dus în Penitenciarul Botoşani şi executat. În perioada în care a stat ascuns în pădurile Bucovinei, Vasile Motrescu a ţinut un jurnal.
Vasile Motrescu s-a născut pe 11 octombrie 1920, în comuna Vicovu de Jos, din judeţul Suceava, fiind considerat unul dintre cei mai mari luptători anticomunişti din zona Bucovinei. La începutul anului 1944, acesta a fost cooptat în gruparea Macoveiciuc, aflată sub protecţia Comandamentului Româno - German din Câmpulung Moldovenesc. Pentru activităţile sale antisovietice, în primăvara anului 1949, Motrescu începe să fie urmărit de Securitate , astfel că s-a ascuns în pădurile din apropierea Rădăuţiului.
Vasile Motrescu s-a alăturat grupului Constantin Cenuşă, care de asemenea luptase împotriva sovieticilor, astfel că cei doi au fost condamnaţi la 31 de ani de închisoare de Tribunalul Militar Iaşi pentru ”activităţi desfăşurate în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”.
Securitatea i-a promis că îl vor lăsa în libertate dacă se va preda singur, acest lucru producându-se. Securiştii au încercat să se folosească de Vasile Motrescu, pe care l-au infiltrat în grupul anticomunist al lui Ioan Gavrilă din munţii Făgăraş, sperând că acesta le va oferi date suficiente pentru prinderea membrilor grupului. Vicoveanul a jucat rolul de agent fals, furnizându-le informaţii celor din grupul Ioan Gavrilă, datorită cărora aceştia au scăpat de o capcană întinsă de Securitate.
Eşecul operaţiunii din munţii Făgăraş nu a fost pus în cârca lui Vasile Motrescu, pe care securiştii l-au băgat în celula lui Silvestru Macoveiciuc din Penitenciarul Botoşani, un alt partizan anticomunist, de la care vicoveanul ar fi trebuit să afle cât mai multe informaţii. Pentru că nu i-a ”reuşit” misiunea, Motrescu a fost condamnat, pe 29 mai 1952, la 23 de ani şi şase luni de închisoare pentru tâlhărie, instigare publică repetată şi asociere contra liniştii publice.
Atacul Securităţii de la Bâtca Corbului
După această nouă sentinţă, Vasile Motrescu se refugiază din nou în pădurile din Bucovina, unde s-a alăturat grupului condus de Gavril Vatamaniuc. Aceştia au atacat mai multe cabane ce aparţineau unor pădurari ”iubitori” de comunism, precum şi unele stâne pentru a face rost de provizii necesare pentru a rezista în pădure, lăsând în urma lor scrisori de ameninţare la adresa comunismului.
Grupul Vatamanic a construit, în toamna anului 1954, un bordei în pădurea de la Bâtca Corbului, unde Motrescu a locuit alături de Gavril Vatamaniuc în iarna acelui an. Pe 18 ianuarie 1955, securiştii au atacat bordeiul grupului Vatamaniuc, ocazie cu care Vasile Motrescu a împuşcat mortal doi soldaţi, pentru a putea să fugă. În urma lui a lăsat pe lângă alimte şi arme, un fel de jurnal pe care scria: ”Către călăii Neamului Românesc”, semnat partizan V. Motrescu.
După atacul Securităţii de la Bâtca Corbului, Vasile Motrescu a părăsit grupul Vatamaniuc, acţionând pe cont propriu. În perioada 1955 - 1958, el s-a refugiat prin pădurile Bucovinei, însă a locuit şi pe la Gheorghe Calancea şi Vasile Marciuc, doi săteni din Vicovu de Jos. Pe 30 ianuarie 1956, Motrescu este condamnat din nou, de această dată la moarte prin împuşcare pentru ”acte de teroare”, din cauza activităţii desfăşurate în cadrul grupului Vatamaniuc.
Vasile Motrescu la o reconstituire a Securităţii. FOTO www.deinteres.org
La începutul anului 1958, Vasile Motrescu a fost arestat în casa lui Gavril Sfichi din Gălăneşti, unde se ascundea pe timpul nopţii, după ce a fost trădat de Toader Sfichi. El a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani, iar pe 29 iulie 1958, la ora 21.30, a fost executat în baza condamnării la moarte pe care o primise în 1956.
În dosarele Securităţii, au rămas consemnate şi mai multe fragmente din jurnalul pe care Vasile Motrescu la scris în perioada în care a stat ascuns prin pădurile Bucovinei. Acesta se plângea de condiţiile în care trăia, de toate greutăţile întâmpinate pe timpul iernii, exprinmându-şi totodată teama cu care trăia, de a nu fi prins de securişti.
”M-am sculat de dimineaţa am mâncat, am luat o bucată de mămăligă şi trei cepe şi am plecat cu ajutorul lui Dumnezeu după vânat căci am terminat alimentele de o bună bucată de vreme, ne chinuim mai mult cu mămăliga friptă, cir şi ceapă, căci zăpada, pe unele locuri, trece de un metru. De la bordei de la grădină am plecat la Stâncile Sfredelului pe faţă căci se vedea gol.
Aceste rânduri le scriu chiar pe Stânca Sfredel la soare, cânta sturzul şi păsări de primăvară. Astăzi am auzit sturzul întâi şi chiar când scriu aceste rânduri pe stâncă un fluturaş roşu saltă jucăuşîn jurul meu povestindu-mi bucuria primăverii. De la Stâncile Sfredel spre făgetul pârâului Pădureţe cald şi frumos, adevărată zi de primăvară, când scriu aceste rânduri aud bătând un ţap pe coasta Pădureţului, mă face atent că el e gata de pus în oală, cum am plecat de la stânci spre făget, am simţit cerbul, am găsit urma trecută în Ursoaia tot la Sfredel în pădure am tras un foc de armă într-o pricăjită de căprioară fiindcă nu am avut vizibilitatea bună şi fiind prea dorit de carne nu am lovit-o.
Din Făget am trecut în Ursoaia în slag la Tcaciuc m-am pus în faţa soarelui m-am dezbrăcat de cămaşă şi haina de blanăgoală şi mi-am uscat rufele fiind ude, e cald, e frumos, zăpada se topeşte. După ce mi-am uscat rufele am plecat în Gruetul Pădureţului unde stau la soare şi scriu rânduri de la orele 12 ziua, după ce mi-am uscat rufele am plecat de –a lungul pârâului Pădureţului pe coasta cu trasul în al doilea Gruet, am mai făcut vreo trei ore de pândă, urma este mult, am găsit o păsărică îngheţatăde frig din astă iarnă”.
”Pe lângă tot necazul şi durere mea, am mai ars şi pătura”
”Din Pădureţul am plecat la Ursoaia, am găsit o urmă de bocanci suspectă pe calea coborâtă în vale de pe râul Ursoaiei, am plecat de unde venea urma m-am dus cu ea până la baraca Ursoaia unde lucrează feciorii lui Ifrim a Babii din Voivodeasa am făcut pândă puţin să văd ce mişcare este în baracă, m-am scoborât în marginea pârâului Ursoaia unde trage lemne Negru, am făcut pândăla marginea pârăului până ce au trecut cu lemnele la vale fără să mă arăt la ei, foarte obosit m-am dus de am dat târcoale la baracă la Negru fiindcă îngheţasem de frig vărsam venin verde şi mă durea grozav capul, m-am dus de la baracă fără să mă mai simtă cineva flămând, bolnav şi amărât, am început să plâng şi în acele momente eram bucuros să mă şteargă Dumnezeu de pe pământul celor vii, de la baraca de la Negru m-am dus pe coasta Ursoaiei şi fără nimic am făcut puţin foc de m-am încălzit la picioare.
Pe lângă tot necazul şi durere mea, am mai ars şi pătura. După ce m-am încălzit pe la 24 noaptea am plecat mai la deal, îmi era frică să nu se vadă focul din drum, nu puteam să stau jos căci mă duceam pe coastă la vale, puţin mai la deal mai făcui puţin foc, am tras zăpada şi având lemne pe foc şi obosit am adormit pe zăpadă ca căprioara fără foc până în zori de zi”, aşa s-a derulat ziua de marţi, 24 martie 1953, conform jurnalului lui Vasile Motrescu.
Ziua de Paşti a anului 1953, relevă faptul că Motrescu se simţea singur şi îi era dor de familia sa pe care o lăsase în Vicovu de Jos.
Vasile Motrescu a trăit singur ani în şir prin pădurile din Bucovina. FOTO www.despredemintate.wordpress.com
”Din Stânişoara mi-am continuat drumul pe Obcina Hacigului până la Arsiţa m-am coborât în vale la colibă cu toate că ploua şi sunt obosit şi nu mă lasă inima să mă duc şi totodată nici nu e lucru curat cu cobiliţa de la A.H. căci când am trecut pe lângă ea, mi-a venit miros de tutun şi astăzi în ziua de Paşti şi chiar în zori de zi şi pe vreme aşa de grea, e imposibil să nu fie cineva în pădure. Lucru hotărât că este post fix în preajma colibei, aşteaptă să mă duc pe la ea, să-mi dea Hristos a înviat Securitatea.
Bănuiesc că ori a dat cineva de colibiţa astă iarnă, căci am făcut multă urmă pe zăpadă şi tot în trecere am dat pe la colibă de am făcut foc şi am stat câte o zi două. Să păzească până or înnebuni până la anul pe la Paşti tot în coliba de la Arsiţa Haciumului să stea. M-am coborât pe la Preluca Grofului în cracii prislofului, e zăpadă mare şi nu e nici o urmă aşa că trebuie să ocolesc prin Scoru din Cracii Prislofului m-am suit în cărarea Grofului şi merg pe cărare. A început să ningă îi dau zor, am trecut iarăşi pârâului Prislofului pe unde am trecut şi ieri.
La ora 9 dimineaţa am ajuns cu Paştele la coliba Gruetul stâncii. Cum am ajuns, am făcut foc şi am mâncat şi m-am culcat iar şi am adormit până dimineaţa. Peste noapte am visat că m-a luat miliţia într-o maşină, dar am scăpat şi că soţia mea mi-a ieşit înainte şi mi-a spus că e bolnavă tare”, scria plin de tristeţe în jurnalul său Vasile Motrescu.
Se încarcă comentariile...
