VIDEO Cum îi păcălesc profesorii pe elevii slabi să nu dea Bac-ul, ca să crească procentul admişilor. Elev: „Directoarea a zis să dea doar câţiva şi restul la toamnă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul slab al pregătirii absolvenţilor de liceu şi presiunea de la „Centru“ îi determină pe directorii de şcoli să recurgă la metode stupefiante pentru a-şi îmbunătăţi rata de promovabilitate la Bacalaureat. Printre metode se numără ”sfătuirea” elevilor de a nu se înscrie la examen.

Cifrele trimise de către directorii liceelor din România la inspectoratele şcolare arată că sute sau chiar mii de elevi din fiecare judeţ nu s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat, programat să înceapă în 10 iunie.

Oficial, explicaţia oferită de către responsabilii liceelor se situează în jurul afirmaţiei: „Am discutat cu elevii. Nu s-au simţit suficient de pregătiţi“. Neoficial, însă, atât profesorii, cât şi elevii recunosc că se ajunge la o negociere strânsă în privinţa înscrierii la Bac.

Cei mai mulţi dintre elevii „sfătuiţi” să nu susţină examenul de maturitate provin din zona colegiilor tehnice. Tinerii susţin că au fost împiedicaţi să se înscrie la Bac, prin presiuni venite de la profesori. Metodele de „convingere“ sunt diverse, iar principala motivaţie a directorilor este legată de imagine.

Mai exact, un procent scăzut la Bacalaureat le alungă candidaţii pentru clasa a IX-a. O altă justificare pleacă de la un Ordin recent al Ministerului Educaţiei, care spune că promovabilitatea mică poate conduce la declasarea de la statutul de „colegiu“ la cel de „liceu“.

„Dirigintele ne-a spus să nu ne înscriem“

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu“ din Fălticeni, judeţul Suceava, doar 224 dintre cei 370 de înscrişi în clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris să dea Bacul. „Dirigintele ne-a spus că cei care n-au medii mari să nu dea Bac-ul, pentru că n-o să-l promoveze“, a povestit, sub protecţia anonimatului, un adolescent care face parte dintr-o clasă de 21 de elevi de la ”Băcescu”, dintre care doar opt s-au înscris la examen. „Nu ştiu nimic despre o astfel de recomandare. Dintre elevii care nu s-au înscris la Bacalaureat, o parte nu au dorit, alţii poate au rămas corigenţi“, a spus Claudia Susanu, directorul Colegiului „Mihai Băcescu”. 

Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava au o poziţie tranşantă. „Niciun elev nu poate fi oprit să se înscrie la examen. Fiecare şcoală îşi asumă elevii. Voi verifica ce s-a întâmplat la Fălticeni“, a precizat Cristina Teodorovici, inspectorul general adjunct al IŞJ Suceava.

Există o tendinţă ca profesorii să le zică elevilor să nu se înscrie la Bacalaureat. Asta după notele obţinute anii trecuţi la Bac, a explicat Valentin Cuibus, şeful IŞJ Cluj.

Bacău: ”Lege” internă pentru cei slabi

La Colegiul Tehnic „N.V. Karpen“ din Bacău există, de trei ani, chiar şi o hotărâre a Consiliului de Administraţie, potrivit căreia elevii care vor să se înscrie la Bac trebuie să aibă „rezultate satisfăcătoare“ la sesiunile de simulare ale examenului.

 “Acum, cu această descentralizare, fiecare şcoală îşi poate face propriile reguli. Există la nivelul şcolii şi o Comisie de Asigurare a Calităţii, care şi-a dat acordul pentru ca această propunere privind restricţionarea înscrierii la Bacalaureat a elevilor cu note sub 5 la simulări, să intre în Consiliul de Administraţie”, a afirmat un cadru didactic al şcolii, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Un alt dascăl din cadrul aceleiaşi şcoli afirmă că are cunoştinţă despre cazul unui fost elev care a absolvit liceul, în urmă cu trei ani, şi căruia i-a fost respins dosarul la înscrierea pentru Bac. Motivul este că tânărul nu a venit să dea simulările. “Este o decizie la nivelul şcolii peste care nu se poate trece. Am auzit că părinţii acestui copil au insistat mult să-i primească fişa de înscriere, însă rezultatul a fost zero”, susţine profesorul.

Foştii absolvenţi ai colegiului, care speră ca măcar în această sesiune să treacă examenul, afirmă: “Până nu luăm 5 la simulări, nu suntem lăsaţi să ne înscriem. Ni se respinge dosarul. Directorul şcolii se teme atât de tare de un procent mare de respinşi la Bac, încât noi primim simulări cu grad de dificultate mai mare decât examenul propriu-zis”, a explicat un fost elev al „N.V. Karpen“. Secretara colegiului a declarat pentru ”Adevărul” că absolvenţii care nu au nota 5 la simulare nu se pot înscrie la examen:

„Este o decizie luată de Consiliul de Administraţie al şcolii. Directorul ştie mai mult”, a afirmat secretara. Conducerea şcolii neagă că ar fi vorba despre vreo decizie cu titlu obligatoriu.  „Acolo unde rezultatele nu sunt foarte bune, îi invităm să se mai gândească dacă nu vor să se înscrie pentru o sesiune ulterioară. Aceşti elevi sunt consiliaţi să mai insiste cu pregătirea. Nu există o condiţionare“, a declarat Remus Cazacu, directorul Colegiul „N.V. Karpen“. 

În sesiunea actuală, s-au înscris la colegiul tehnic băcăuan 107 elevi dintr-un total de 215 ai seriei curente. Directorul Cazacu susţine că „majoritatea covârşitoare“ a celor neînscrişi n-au mediile încheiate.

"Nu am auzit de aşa ceva, deci nu pot să comentez. Tot ce pot să vă spun este că fiecare elev îşi decide soarta lui, au 18 ani, sunt absolvenţi de liceu şi pot alege dacă se înscriu sau nu la Bac. Profesorul nu are de unde să ştie dacă elevul va pica sau nu bacalaureatul", a declarat Stelian Fedorca, Director în cadrul Ministerului Educaţiei.

Iaşi: „Îţi dau media, nu te prezinţi la Bac“

Practica trocului dintre profesori şi elevi este binecunoscută şi la nivelul liceelor cu profil tehnic şi vocaţional din Iaşi, dar nimeni n-o admite oficial. Ideea este simplă: elevul trebuie să simtă că este insuficient pregătit şi să se mulţumească cu încheierea tuturor mediilor, echivalentă cu obţinerea unei certificat de competenţă.

„E o practică cunoscută despre care nu se vorbeşte. Se discută cu elevii pe principiul: «Îţi închei mediile, dar nu te înscrii la Bac». Elevii foarte slabi sunt mulţumiţi că obţin certificatul de competenţă”, a declarat dascălul unui liceu industrial din oraş.

„Probabil că lucrurile astea se discută la clasă. Absolvenţii noştri sunt mulţumiţi cu acel certificat, cu care pot merge apoi să se înscrie la şcoli postliceale“, ne-a declarat secretara Liceului ”Nicolina” din Iaşi. Peste 2.400 de elevi de clasa a XII-a, circa o treime din numărul absolvenţilor de liceu din acest an, nu s-au înscris la Iaşi pentru prima sesiune a Bacalaureatului.

Vrancea: „Ne strică procentul!”

Unul dintre liceele din Focşani unde promovabilitatea la Bacalaureat a fost foarte slabă anul trecut este Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”. Dacă în 2012, au luat Bac-ul, în vară, doar 5,36% din absolvenţi, anul acesta, liceul şi-a luat „măsuri de siguranţă”.

Măsurile nu au, însă, legătură cu sporirea numărului de ore de meditaţii la şcoală, ci se mizează pe „convingerea” elevilor mai slab pregătiţi să încerce să obţină diploma de maturitate în etape. Acest lucru, susţine Remus Paraschiv, directorul liceului, îl ajută să scape şi de numărul mare de respinşi din statistici. „Ne strică procentul de promovabilitate dacă merg la toate examenele.Dacă bifează în fişele de înscriere la Bac că le dau pe rând, în sesiuni diferite, şi obţin note peste 5 la cele alese, atunci candidaţii nu apar în statistici ca respinşi”, ne-a spus Remus Paraschiv. Un artificiu tipic românesc, pe care Ministerul Educaţiei îl comentează doar invocând pasaje din metodologia de la Bacalaureat: „Nu se calculează media generală la Bacalaureat pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă. Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care au susţinut toate probele orale şi scrise prevazute în metodologie şi care au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea  şi cel puţin media 6 la probele scrise“, explică reprezentanţii Ministerului. 

Din cei 280 de absolvenţi ai Colegiului, 230 s-au înscris la Bacalaureat, iar un procent semnificativ din rândul liceenilor au bifat în opţiunea de înscriere că vor susţine Bac-ul la unul, două sau trei materii din totalul de concurs. Ceilalţi 50 de absolvenţi fie au corigenţe, fie nu vor să meargă deloc la Bacalaureat, mulţumindu-se cu certificatul de calificare pentru a se putea angaja. La nivel de judeţ, procentul de neparticipare la prima etapă a Bacalaureatului este de 11%. Din cei 2.584 de absolvenţi de liceu din judeţ s-au înscris 2323 de candidaţi din seria actuală. Diferenţa de 261 este reprezentată de elevii corigenţi. 

Bucureşti: şedinţe pentru sfătuit părinţii

Rezultatele la simulare sunt şi pentru unii directori de liceu din Bucureşti literă de lege în privinţa acceptării ca elevii lor să susţină sau nu Bacul. “Cei care nu au obţinut nota cinci la simulare nu pot susţine Bacalaureatul, pentru că nu sunt suficient de pregătiţi”, este de părere Gabriela Lungu, directoarea Grupului Şcolar Industrial “Timpuri Noi”. La această şcoală, anul trecut, procentul de promovabilitate la Bac a fost de 10%.

La Colegiul Naţional “Ion Neculce” din Capitală, cadrele didactice au mers până la ”sfătuirea” elevilor să nu se înscrie la Bac, organizând şedinţe cu părinţii. “Le spunem copiilor nepregătiţi că nu este bine să dea examenul, dar, în final, decizia le aparţine. Au avut loc şedinţe cu părinţii şi le-a fost prezentată şi lor situaţia slabă a elevilor. Le-am transmis că este mai bine să dea examenul într-o sesiune în care vor fi pregătiţi”, a declarat directoarea liceului, Cătălina Olaru.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bucureşti, Marian Banu, susţine că nu există cazuri de profesori care să-i sfătuiască pe elevi să nu intre în examen: „Garantez că în Bucureşti nu există profesori care să-i sfătuiască pe elevi să nu intre în examen “, a spus Banu.

Cum a scăzut rata de promovabilitate la Bacalaureat în ultimii cinci ani:

2007
– rata de promovabilitate: 82%

2008
- 225.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului
- 220.000 de elevi s-au prezentat (97%)
- 172.000 de elevi au promovat (78%)

2009
- 213.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului
- 208.000 elevi s-au prezentat (97%)
- 169.000 de elevi au promovat (78%)

2010
- 210.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului
- 202.500 elevi s-au prezentat (96%)
- 140.000 de elevi au promovat (69%)

2011SE INTRODUC CAMERE DE LUAT VEDERI
- 200.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului
- au promovat 45% dintre elevi

2012
- 199.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului
- Au promovat 43% dintre elevi

Vă mai recomandăm:

adevarul.ro te meditează pentru Bacalaureat 2013 şi Capacitate 2013

Bacalaureat 2013 Hunedoara: unul din zece absolvenţi renunţă la examene

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite