Boierii moldoveni din epoca fanariotă, văzuţi prin ochii unui prinţ: „Ei sunt cu toţii leneşi, întocmai ca turcii“
0La sfârşitul secolului al XVIII-lea, prinţul francez Charles Joseph de Ligne a vizitat Moldova, ocazie cu care a intrat în contact cu boierii ţării. Acesta îi caracterizează pe boieri drept foarte leneşi, observând totodată faptul că se tem exagerat de turci.
Charles Joseph de Ligne a fost un scriitor care a relatat despre mai multe bătălii sau evenimente ce s-au desfăşurat în a doua parte a veacului al XVIII-lea în Europa. El provenea din familia princiară Ligne din Bruxelles, Olanda.
În anul 1787, Charles Joseph de Ligne a călători în Crimeea, iar doi ani mai târziu a fost prezent la asediul asupra Belgradului. În drumul său din Rusia spre Serbia, acesta a trecut şi prin ţările române, unde a intrat în contact cu boierimea din cele două state aflate la vremea respectivă sub stăpânire fanariotă.
„Aici te simţi bine culcat, e cald. Sunt şi eu îmbrăcat ca boierii. Mă duc adeseori la ei pentru a-mi putea urma gândurile fără a fi distrat de la ele, căci eu nu ştiu decât câteva cuvinte româneşti şi deloc limba greacă, pe care o vorbesc aceste doamne; ele dispreţuiesc limba soţilor lor. De altfel boierii vorbesc puţin; teama pe care o au de turci, obiceiul de a afla veşti rele şi autoritatea pe care o exercită asupra lor Divanul de la Constantinopol şi domnul i-au deprins cu o tristeţe fără leac. Cincizeci de persoane care se întrunesc zilnic într-o casă sau în alta stau parcă să aştepte primirea laţului fatal; şi auzi spunându-se în fiecare clipă aici a fost măcelărit tatăl meu din porunca Porţii şi aici sora mea din porunca domnului. Când spun că mă duc la boieri ca să-mi urmez gândurile, vreau să spun mai degrabă că mă duc ca să nu gândesc, căci la a patra lulea ajung pe deplin turc; sunt anihilat cu totul, îmi piere orice idee”, a arătat Charles Joseph de Ligne.
Scriitorul belgian mai arată că boierii trăiesc într-o curăţenie ce este păstrată de tinerii din familiile lor. Liniştea din casele boierilor este şi ea una ieşită din comun, persoanele din imobil neavând voie să strige după slugi.
„Preţuiesc îndeajuns sfinţenia în care tinerii şi adeseori şi tinerele îşi lasă papucii mai jos de prima treaptă, pentru a nu toci covoarele frumoase şi a nu pângări sanctuarul unde se odihnesc stăpânii lor; după ce şi-au îndeplinit slujba, ei se întorc de-a-ndăratele ca să-şi reia papucii şi se aşează într-un colţ în genunchi. Îmi convine înlesnirea să nu fii silit să suni sau să strigi necontenit după slugi. Dacă din întâmplare sunt trimise toate cu vreo însărcinare, atunci chemi ca la serai, bătând din palme, ca atunci când aplauzi”, a mai menţionat de Ligne.
În Moldova, ordinele vin de la Constantinopol. Boierii sunt văzuţi de nobilul belgian drept foarte leneşi, care nu merg niciodată pe jos.
„Constantinopolul dă tonul la Iaşi, întocmai ca Parisul provinciei la noi şi modele sosesc chiar încă şi mai degrabă. Galbenul era culoarea de predilecţie a sultanelor; la Iaşi a ajuns culoarea tuturor femeilor. Ciubucele mari, foarte lungi, de lemn de cireş, le-au înlocuit la Constantinopol pe cele de lemn de iasomie. Noi, boierii, nu mai avem decât ciubuce de lemn de cireş. Aceşti domni nu umblă niciodată pe jos. Ei sunt cu toţii leneşi, întocmai ca turcii”, a precizat Charles Josepsh de Ligne.
Femeile din ţările române sunt de obicei mai plinuţe, cele slabe fiind considerate urâte. Fetele boierilor sunt ţinute închise, ca turcoaicele, în haremuri.
„Femeile s-ar putea lipsi de a aveapântecele atât de mare. Această însuşire este atât de mult socotită a fi un semn de frumuseţe, încât o mamă mi-a cerut iertare că fiica sa nu o căpătase încă. <<Dar nu va mai întârzia mult, mi-a spus ea, căci acum e o adevărată ruşine; este dreaptă şi subţire ca o trestie>>. Îmbrăcămintea, manierele asiatice înfrumuseţează şi mai mult pe cele frumoase, dar sluţesc pe cele slute care, la drept vorbind, sunt foarte rare în aceste ţări. Din cauza felului pe care îl au femeile de a se aşeza sau de a se culca în cerc, mi s-a întâmplat uneori, când camerele nu erau prea bine luminate, să cred că văd nişte blănuri zăcând uitate pe divan. Fetele boierilor sunt ţinute închise, ca turcoaicele, în haremuri cu zăbrele de lemn, adeseori aurite; printre aceste gratii ele pot să privească bărbaţii, să-şi aleagă un soţ. Dar aceştia nu le văd decât în clipa când petrec noaptea cu ele după mica ceremonie a Bisericii ortodoxe”, a concluzionat nobilul belgian.
Alte ştiri pe această temă: