Unirea Slobozia se menţine neînfrântă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unirea nu are nicio învrângere în acest sezon
Unirea nu are nicio învrângere în acest sezon

Echipa antrenată de profesorul Constantin Prepeliţă este singura din serie care după 11 etape nu are nicio înfrângere.

Ieri, pe stadionul municipal, slobozenii au primit vizita echipei de pe malul Borcei, Dunărea Călăraşi. Scorul a fost deschis de Viorel Gheorghe din penalty în minutul doi. Opt minute mai târziu Florin Anghel măreşte avantajul gazdelor la 2 – 0. Deşi susţinută din tribună de mai multe oficialităţi, echipa călărăşeană nu reuşeşte să marcheze decât în prelungirile primei reprize, dintr-un penalty.
În a doua repriză, fotbaliştii Unirii continuă asaltul, iar în minutul 52 Costel Roşu înscrie pentru 3 – 1. Călărăşenii contraatacă şi reuşesc să reducă din handicap în minutul 60. Atacantul Viorel Gheorghe mai înscrie un  gol în minutul 77 şi stabileşte astfel scorul final: 4 – 2.
Prin victoria de ieri, Unirea şi-a consolidat poziţia de lider mărindu-şi avantajul faţă de urmăritoarea Callatis Mangalia, care în aceasta etapă a stat, cu patru puncte. Săptămâna viitoare, în a 12 etapă a campionatului, fotbaliştii slobozeni vor merge la Râmnicu Sărat pentru a întâlni echipa locală.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite