Slobozia: Marius Matache- Lectorul îndrăgostit de muzica folk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este cercetător ştiinţific la Universitatea Bucureşti şi cântă din anul 2006 în trupa Gashkademia de Folk.

A terminat şcoala şi liceul la Slobozia, în anii imediat următori Revoluţiei, când în România oamenii erau „înfometaţi“ de muzică. „Muzică ascult, practic, de când îmi pot aminti... Având un frate mai mare cu cinci ani, el era «sursa» de muzică în casă. Cam de prin 1984 sunt cele mai vechi amintiri muzicale: Boney M, dar şi Opus - «Life is life» şi, un an mai târziu, Europe - «The final countdown», piesa anului 1985“, rememorează Marius.

A descoperit chitara
Primul contact cu chitara l-a avut la celebra „fântână“ din oraş, locul unde tinerii se adunau în număr mare.„Am început să cânt la chitară în 1995, într-un grup de prieteni care îşi făcea veacul «la fântână» sau în Parcul Mare. Ulterior, cinci din acel grup vom alcătui şi prima trupă în care am cântat, intitulată «Alde Noi», naşul fiind chiar eu, cu ocazia unei întreceri între licee, ce a avut loc la Amara. Din păcate, toţi ştiam prea puţină muzică şi aveam prea multă personalitate pentru a putea rezista împreună. Apoi, din toamna lui 1995, am început să cânt de unul singur pe la baluri de boboci sau spectacole de divertisment la Casa de Cultură a Sindicatelor“, declară folkistul.

Doctor în chimie

În 1995, se înscrie la Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în paralel continuă să cânte folk pe holurile căminelor din Grozăveşti. În anul 2000 termină facultatea, iar doi ani mai târziu se înscrie la un concurs studenţesc de muzică folk în celebrul Club A din Bucureşti. Atunci intră în contact cu mai mulţi iubitori de folk din România.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite