Povestea mecanicului de locomotivă care acuză că se fură din vagoane, sub nasul poliţiştilor: la o frânare se pot strânge 100 de saci cu cereale sau cărbune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Moldoveanu, în vârstă de 36 de ani, din Constanţa, mecanic de locomotivă, a alertat Poliţia weekendul trecut, după ce susţine că a văzut cum hoţii au furat din vagoane, în gara Feteşti (judeţul Ialomiţa), sub privirile poliţiştilor de la Transporturi Feroviare (TF).

Tatăl său a fost ceferist o viaţă, l-a luat de mic pe calea ferată şi l-a învăţat că banul se câştigă cinstit, doar prin muncă. Nu suportă hoţia şi este convins să fiecare trebuie să-şi facă datoria cât poate de bine acolo unde este angajat.

„În acest caz, am fost intrigat de pasivitatea celor doi poliţişti care stăteau pe peron şi fumau , iar sub ochii lor se petrecea o fărădelege. M-a deranjat faptul că mi-au adresat injurii,  în loc să acţioneze şi să-i oprească pe hoţi. Am făcut plângere la Poliţia TF Constanţa, pentru a lua măsuri. Mi s-a părut o situaţie incredibilă, un lucru care nu trebuie trecut cu vederea. Este inacceptabil faptul că Poliţia nu a făcut nimic, sunt funcţionari publici plătiţi din banii noştri, iar prin această atitudine consider că şi-au dezonorat funcţia şi uniforma pe care le poartă. Am fost înjurat prin staţie, am martori care au asistat la discuţie“, spune tânărul.

Trenurile, luate cu asalt

Mecanicul de locomotivă, care conduce trenuri de marfă pe traseul Constanţa- Buzău şi Constanţa-Bucureşti-Roşiori, povesteşte că nu este singurul incident la care a asistat. „Zeci de persoane iau cu asalt trenurile de marfă pentru a fura cereale sau fier vechi. Şi nu de ieri, de azi, ci de multă vreme. Chiar dacă trenurile sunt goale, încărcătură mai rămâne în vagoane, iar la o frânare, dintr-o garnitură se pot strânge 100 de saci cu grâu, porumb, fier vechi sau cărbune. La motorină e deranj mare, pentru că începe să curgă încărcătură şi atunci se sesizează lumea. În gară la Feteşti se ştie situaţia, trebuie să intri cu viteză, 50 km/h, ca să scapi. De obicei, fiecare îşi ia vagonul în primire, nu se scapă de acolo. E mai dificil de acţionat la cele cu pază autorizată, unde sunt agenţi înarmaţi pentru ca trenul să nu fie atacat. Urcatul pe trenurile goale este o înţelegere tacită între persoanele neautorizate şi Poliţie. Nimeni nu se gândeşte însă că prin aceste acţiuni se pune în pericol siguranţa circulaţiei feroviare.  Există posibilitatea ca trenul să se rupă şi atunci tot traficul se dă peste cap. Pe de altă parte, risc major e şi pentru cei care atacă, pentru că mulţi au căzut şi au fost tăiaţi de tren ori s-au curentat la liniile de înaltă tensiune“, mai spune mecanicul de locomotivă.

Redăm integral mesajul postat de către Radu Moldoveanu pe Facebook:

Fiind mecanic de locomotiva am asistat cu stupoare în staţia Feteşti cum agenţii de poliţie TF permit hoţilor din vagoane să frâneze trenuri de marfă pentru a le opri şi a putea fura. În ziua de 09.05.2018 fiind în staţia Feteşti la intrarea unui tren de marfă în staţie, mai multe persoane s-au urcat din mers pe garnitură şi au franat trenul pentru a fura din vagoane. În tot acest timp, doi agenţi de poliţie se uitau pasiv de la o distanţă de câţiva metri fără să ia nicio măsură. Pentru că mi-am permis să le atrag atenţia celor doi agenţi de poliţie că nu îsi fac datoria, am fost înjurat de către aceştia ca la uşa cortului. Ei, pe peronul gării urlau şi mă injurau pe mine care eram pe locomotivă. Asta este Poliţia Română!. Observ că Sineşti nu este un caz singular, aceasta este o altă ocazie în care poliţia asistă pasiv la furturi”.

Acesta mai spune că, deşi "personal am făcut plangere la conducerea Poliţiei Transporturi din Constanţa am rugămintea să distribuiţi postarea. Poate aşa ajunge şi în atenţia conducerii Poliţiei din România şi se iau măsuri într-o situaţie care durează de ani de zile. Dar probabil trebuie să moară cineva până se iau măsuri".

Poliţia face verificări

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a confirmat că a fost depusă o plângere la Poliţia Transporturi Constanţa, plângere ce a fost direcţionată către IPJ Ialomiţa pentru cercetare. „În ziua respectivă poliţiştii de la Transporturi nu au primit nicio sesizare prin sistemul de urgenţă 112 cu privire la săvârşirea vreunei fapte. Din primele verificări rezultă că vagoanele trenului erau goale la momentul tranzitării prin Gara Feteşti. Se fac verificări să se stabilească cu exactitate aspectele care sunt semnalate în plângere şi să se ia măsurile care se impun dacă se constată nereguli“, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Andrea Loghin. Radu Moldoveanu spune că aşteaptă un răspuns în termenul legal de 30 de zile, iar dacă acesta va fi neconvingător, se va adresa mai departe autorităţilor.

Conform datelor obţinute de la Poliţia Transporturi, în perioada 2012-2017 au fost înregistrate 915 infracţiuni privind sustrageri din vagoanele de transport mărfuri aparţinând atât CFR Marfă, cât şi operatorilor privaţi.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite