Muzeu la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Maternitatea are  aparate vechi de aproape 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de la Maternitate folosesc aparate vechi FOTO: M.S.
Medicii de la Maternitate folosesc aparate vechi FOTO: M.S.

Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia are toate şansele să se transforme într-un muzeu. Medicii care lucrează pe secţie sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea cu instrumentar învechit. Şanse ca situaţia să se remedieze sunt infime, pentru că unitate medicală nu dispune de fonduri.


„Din sfert în sfert de oră mutăm monitorul”

În fiecare an la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia sunt aduşi pe lume peste 500 de copii. Puţine dintre mamele care aleg să nască la Slobozia ştiu faptul că cele trei săli de naştere unde dau viaţă micuţilor lor sunt slab dotate din punct de vedere al aparaturii medicale, iar că din această cauză pericolele ar putea exista la orice pas.

Cel mai vechi instrument al secţiei este un aspirator medical care, potrivit unor date tehnice inscripţionate pe el, datează din anul 1986. Medicii care-l folosesc susţin faptul că îl repară în permanenţă, însă, din cauza faptului că este foarte vechi se strică foarte repede.

„Se strică mereu şi, oricât, l-am repara cedează după câteva utilizări. Am avea nevoie de un altul nou!„  declară medicul Ion Dărăbanu, şeful Secţiei Obstetrică Ginecologie, care are în subordine şi Maternitatea. La fel de vechi este un alt aspirator medical, pe care Spitalul Slobozia l-a primit de la Armată, în momentul în care instituţia s-a reorganizat.

„L-a folosit Armata, acum îl folosim şi noi. Este vechi, dar le întrece pe cele noi!”  adaugă doctorul Dărăbanu. Şi sunt singurele nevoi ale maternităţii. De exemplu, secţia are în dotare doar un singur monitor necesar monitorizării bătăilor inimii bebeluşilor care se pregătesc să vină pe lume.


 

spital 2

Intrarea în Maternitatea de la Slobozia

În cazul în care este nevoie de analize simultan, aparatul este utilizat din sfert în sfert de oră pentru fiecare bebeluş.

Această realitate o recunoaşte, sub protecţia anonimatului, una dintre asistente. „Au fost cazuri când trebuia să monitorizăm trei sarcini de-odată. Şi în cazurile acestea, ţinem câte un sfert de oră aparatul pentru fiecare copil, apoi îl mutăm la cealaltă mămică şi tot aşa. Aparatul este bun, funcţionează, dar mai avem nevoie de încă două”, relatează angajata.

Cum se lucrează în Maternitate

Aparatura veche pe care Maternitatea o are în dotare îi determină pe medici şi asistente să folosească o serie de mijloace prin care să-şi poată face munca corespunzător şi să nu pună în pericol sănătatea şi siguranţa copiilor pe care îi aduc pe lume.

spital 3

Monitorul fetal, singurul de pe secţie

Chiar dacă nu vor să vorbească deschis despre aceste realităţi, în spatele uşilor cadrele medicale recunosc faptul că fiecare zi de muncă este o adevărată provocare. De la scutece confecţionate din bumbac cumpărat la metru de la Bazarul Municipal pe banii directorului unităţii şi până la copiii încălziţi cu sticle cu apă caldă, într-o gardă le pot face pe toate.

Lipsă de fonduri pentru echipamente

Înlocuirea aparatelor medicale vechi de la Maternitate ar costa Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia aproximativ 200.000 de lei. Cu aceşti bani s-ar putea achiziţiona un al doilea monitor fetal şi chiar un aspirator nou, eficient şi de ultimă generaţie. Deşi costurile nu sunt foarte mari, fondurile sunt însă inexistente.

spital 4

Aparatele sunt învechite

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia ia în calcul varianta achiziţionării acestor echipamente medicale abia în anul următor. „Cel mai probabil vom trece toate aceste solicitări pe lista de investiţii de anul viitor. Deocamdată nu sunt fonduri pentru investiţii” a precizat Adrian Berbece, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

De ce nu sunt bani la spital ?

O explicaţie  referitoare la lipsa de fonduri a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia vine din partea Camerei de Conturi Ialomiţa. În luna aprilie, instituţia a întreprins un control de audit pentru a evidenţia situaţia economico-financiară a celei mai mari unităţi medicale din judeţul Ialomiţa.

Conform raportului întocmit la finalul acţiunii de control,  fosta conducere a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia a reuşit să risipească mai bine de jumătate din cele 53 de miliarde de lei vechi primiţi din partea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pe parcursul unui an, pe salarii fictive, meditaţii particulare şi plimbări în străinătate.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite