Circulatia întreruptă din cauza zăpezii şi a viscolului pe următoarele drumuri naţionale şi judeţene:

-    DN2C între localităţile Slobozia – Amara – Tovărăşia – Buzău;
-    DN2 între localităţile Urziceni şi Buzău;
-    DN2 între localităţile Urziceni şi Bucureşti;
-    DN21A între localităţile Ţăndărei şi Bărăganul, judeţul Brăila;
-    DN1D între localităţile Urziceni şi Ciorani;
-    DN3A între localităţile Dragalina si Fetesti;
-    DN3B intre localitatile Chirana si Fetesti;
-    DJ203B între localităţile Manasia – Gârbovi – Valea Măcrişului - Grindu;
-    DJ212 între localităţile Movila şi Feteşti;
-    DJ102H între localităţile Miloşeşti - Reviga – Cocora – Colelia – Grindu;
-    DJ201A între localităţile Coşereni şi Moldoveni;
-    DJ306A între localităţile Reviga şi Ciochina;
-    DJ201B între localităţile Ciochina – Orezu – Raşi şi între localităţile Lehliu şi Ciochina;
-    DJ101B între DN1D şi Adâncata;

-    DJ201A între localităţile Adâncata şi Patru Fraţi;
-    DJ101U între localităţile Maia şi Fierbinţi Târg;
-    DJ101B între localităţile Maia şi Răduleşti;
-    DJ302 între localităţile Dridu şi Moviliţa;
-    DJ203E între localităţile Căzăneşti şi Cocora;
-    DJ201 între localităţile Coşereni – Axintele;
-    DJ313 între localităţile Axintele şi Horia;
-    DJ402 între localităţile Lilieci şi Hagieşti;
-    DJ302 între localităţile Moviliţa – Roşiori – Drăgoeşti;
-    DJ203F între localităţile Iazu – Scânteia – Valea Ciorii;
-    DJ306A între localităţile Ciochina şi Crunţi;
-    DJ 213 între localităţile Luciu – Gura Ialomitei – DN2A;
-    DJ306B intre localitatile Gheorghe Doja si DN2A;
-    DJ101 intre localitatile Dridu si Jilavele.

„Le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.).

De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto.

În cazul în care traficul rutier se întrerupe din cauza zăpezii, îi sfătuim pe şoferi să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.
       
Îi atenţionăm pe conducătorii auto că nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte (de la 420 la 560 de lei).

Reamintim, de asemenea, obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.“ IPJ IALOMIŢA