Descinderi la Borduşani. Poliţiştii au confiscat peste 12.000 de articole pirotehnice deţinute ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a confiscat peste 12.000 d eobiecte pirtotehnice FOTO IPJ Ialomiţa
Poliţia a confiscat peste 12.000 d eobiecte pirtotehnice FOTO IPJ Ialomiţa

Poliţiştii ialomiţeni desfăşoară activităţi pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, în cadrul acţiunii ,,Foc de Artificii”.

Sâmbătă, 9 decembrie, pe raza municipiului Feteşti şi a comunelor arondate a fost organizată o acţiune pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

În cadrul activităţilor derulate, în baza a două mandate de percheziţie domiciliară, emise de Judecătoria Feteşti poliţiştii au depistat la locuinţele a două persoane din comuna Borduşani 12.633 articole pirotehnice deţinute fără drept în vederea comercializării, articole ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii continuă verificările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Ce spune legea

Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Vă recomandăm şi:

Muniţie neexplodată, descoperită în grădină, la Perişoru. Proiectilul a fost ridicat de pirotehnişti

Proiectile neexplodate, la fier vechi. Muniţia a fost ridicată de pirotehnişti

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite