Cine a fost, de fapt, James Bond, spionul prieten cu Wiston Churchill care ar fi ajutat la crearea CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personaj de romane poliţiste care i-a inspirat pe regizorii de la Hollywood, James Bond ar fi existat şi în realitate. Acesta ar fi fost soţul unei americance bogate, cu ajutorul cărei ar fi pătruns în cercurile apropiate ale lui Wiston Churchill, reuşind astfel să înfiinţeze controversata agenţie de spionaj  CIA.

Creatorul celebrului spion Jame Bond, cunoscut sub numele de cod „007”, este romancierul şi jurnalistul britanic Ian Fleming. Acesta a scris nu mai puţin de 12 volume în care a povestit aventurile controversatului spion al curţii regale a Marii Britanii.

Cărţile lui Fleming au fost foarte apreciate de către public, fiind considerate chiar şi astăzi drept cele mai bine vândute romane din istoria literaturii de după al  Doilea Război Mondial.

James Bond, personaj real

Dincolo de experienţa frontului şi a faptului că a făcut parte dintr-o structură de intelignce a Armatei Regale a Marii Britanii, se pare că Ian Flaming a fost inspirat de un personaj real în momentul în care a început să lucreze la celebra sa serie de romane care-l au ca personaj principal pe James Bond.

image

Sir William Samuel Stepheson FOTO: wikipedia.com

Cel care l-ar fi inspirat pe Flaming ar fi fost maestrul spion Sir William Samuel Stepheson fost pilot militar în primul Război Mondial. Născut în 1897 în Canada, acesta a emigrat în Marea Britanie, devenit la rândul său soldat în Armata Regală. Aici el ar fi construit o bază de antrenament, denumită Camp X, unitate militară unde ar fi fost cantonat însuşi scriitorul Ian Flaming.

Biografia lui Stephenson mai arată faptul că el s-a căsătorit cu o americancă bogată, moştenitoare a unei impresionante averi, maestrul spion folosindu-se de conexiunile soţiei pentru a intra în anturajul premierului britanic Wiston Churcill. Mai mult, se pare că Stephenson ar fi jucat un rol important chiar şi în crearea Agenţiei Centrale de Informaţii, cel mai important serviciu de spionaj al Statelor Unite ale Americii.

Star de cinema

Dacă a existat sau nu într-adevăr vreo legătură între Ian Flaming şi maestrul spion Stephenson şi dacă acesta l-ar fi inspirat pe scriitor este greu de spus. Ceea ce se ştie cu certitudine este că eroul din cărţile scriitorului birtanic a devenit vedetă de cinema.

image

Roger Moore FOTO: Variety.com

Uluiţi de poveştile cuprinse în volumele lui Flaming, regizorii de la Hollywood i-au dat viaţă lui James Bond, creând astfel o franciză puternică cu încasări record la fiecare apariţie.

Aventurile lui James Bond pe marile ecran au fost prezentate în 23 de producţii cinematografice, prima apărând în anul 1962. Primul film l-a avut ca presonaj central pe binecunoscutul actor Sean Connery.  Ultimul film al seriei a apărut anul trecut, se numeşte „Specter”, iar actorul principal este Daniel Craig.

image

Daniel Craig FOTO: Variety.com

Actorul care l-a întruchipat de cele mai multe ori pe agentul „007” în producţie hollywoodiene este Roger Moore. Acesta a apărut în şapte dintre producţiile francizei, care s-au filmat pe parcurul a 12 ani.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite