Accident cu trei răniţi pe DJ 212 din cauza unui şofer care a intrat într-o depăşire riscantă
0
Trei persoane au fost rănite, marţi, 31 iulie, pe DJ212, în apropiere de localitatea Movila, într-un accident rutier, din cauza unui şofer care a efectuat o depăşire riscantă.
Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la locul accidentului, s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Ograda, conducea un autoturism din direcţia Movila către Feteşti, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depăşire a unui alt autovehicul, a pătruns pe contrasens şi a izbit un autoturism condus regulamentar, din direcţia opusă, de către o femeie de 35 de ani, din comuna Săveni. Din accident a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, dar şi a unui tânăr de 23 de ani, pasager al celui de-al doilea autoturism. Victimele au fost transportate la cea mai apropiată unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.