Slobozia: Apa, mai scumpă începând de luna aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul unui metru cub de apă va ajunge la 2,23 de lei. Majorarea survine ca urmare a aplicării cotei TVA.

Consilierii locali au aprobat, la începutul acestei săptămâni, majorarea tarifului pentru apa furnizată în reţea, deşi calitatea acesteia lasă de dorit. De la 1 august, urmare a majorării cotei de TVA, preţul pentru un metru cub de apă va fi mai scump cu nouă bani. Practic, tariful pentru populaţie se va majora cu 5% şi va ajunge la 2 lei şi 23 de bani pe metrul cub.

Primarul Gabi Ionaşcu spune că preţul apei a rămas la aceeaşi valoare aprobată de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice la începutul verii, iar majorarea de 5% este dată de creşterea taxei pe valoare adăugată. „Preţul apei a rămas acelaşi, un leu şi optzeci de bani pe metru cub, fără TVA. Odată cu majorarea taxei pe valoare adăugată, suntem şi noi nevoiţi să facem o modificare de tariff, care constă în creşterea de cinci procente a TVA-ului“, a explicat edilul.

Preţuri mai mari şi pentru canalizare

Urban a solicitat şi actualizarea tarifelor pentru canal şi epurare. Preţurile au crescut cu cinci bani pentru canalizare, ajungând astfel la 1,67 lei, şi cu doi bani pentru serviciul de epurare, care a ajuns acum la 64 de bani. Ultima majorare a preţurilor pentru serviciile edilitare din Slobozia a fost aprobată acum două luni, pe 10 iunie.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite