FOTO  Spitalul Judeţean din Slatina îşi schimbă înfăţişarea prin extinderea secţiei Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în secţia Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina - prezent, dar şi viitor... (FOTO: Mugurel Manea)
Intrarea în secţia Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina - prezent, dar şi viitor... (FOTO: Mugurel Manea)

În cursul săptămânii viitoare ar urma să demareze, în municipiul Slatina, ample lucrări de extindere a secţiei Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, lucrări ce vor schimba structura fizică a unităţii sanitare etalon din judeţ şi, în general, întreaga imagine de ansamblu a acestuia, la 40 de ani de la înfiinţare. Extinderea UPU va fi însoţită, ulterior, de modernizarea sa prin dotarea cu aparatură medicală de ultimă generaţie.

Inaugurat în anul 1972, Spitalul Judeţean din Slatina nu a suferit de-a lungul anilor nicio modificare a structurii fizice a imobilului cu cinci etaje. În anii ’80 a fost ridicat, alături, un bloc materno-infantil cu opt etaje, care adăposteşte şi alte secţii ale unităţii sanitare etalon din judeţ. Lucrurile sunt însă pe cale să se schimbe radical în ce priveşte imobilul propriu-zis al spitalului, ce are acelaşi aspect comunist de la construirea sa. Diriguitorii acestuia şi finanţatorii spitalului, respectiv Consiliul Judeţean Olt şi Primăria Slatina - care sprijină financiar cheltuielile, vorbeau, la începutul anului, despre anveloparea termică a clădirii, ce ar fi dus, automat, şi la schimbarea imaginii fade a unităţii de care se plânge toată lumea. Dar această idee a fost lăsată deoparte cel puţin până anul viitor şi aceasta deoarece un alt proiect de modernizare a spitalului slătinean bate la uşă.

Este vorba despre o ambiţioasă investiţie ce vizează executarea unor ample lucrări de extindere a secţiei Primiri Urgenţe, aflată chiar la intrarea în spital. Acest lucru presupune modificarea structurii fizice a imobilului unităţii sanitare menţionate pentru prima dată în existenţa sa de puţin peste 40 de ani. Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi extindere a secţiei UPU a Spitalului Judeţean Slatina a fost câştigată de o asociere de firme din municipiu: SC Roxana Miranliv SRL  (ce se va ocupa de partea de construcţii, n.a.) şi, respectiv, SC C & D Best Design Concept SRL (proiectare). Contractul a fost deja semnat, lucrările fiind estimate a demara în cursul săptămânii viitoare. Firma ce va executa construcţia este nimeni alta decât aceeaşi care a efectuat, în vară, "parcarea-problemă" de 110 locuri din spatele spitalului contra a 15 miliarde lei vechi, o sumă ce a suscitat multe semne întrebări după ce a fost comparată cu o alta de 50 de locuri amenajată cu câţiva ani înainte în faţa aceleiaşi unităţi sanitare contra a cinci miliarde lei vechi.

“Este doar o problemă de zile până ce aceste ample lucrări vor începe la Spitalul Judeţean, respectiv la secţie Primiri Urgenţe. Este vorba despre un proiect de amploare, ce va da o nouă faţă unităţii noastre, secţia menţionată urmând să fie şi dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie. La finalul lucrărilor - adică aproape peste un an, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina va avea, cel puţin în această aripă de la intrare, o nouă imagine: modernă, conformă zilelor noastre, cu un interior pus la punct şi capabil să salveze vieţi în siguranţă”, a declarat managerul unităţii sanitare, dr. Andrei Iordache.

Modernizare în etape

Valoarea oficială a contractului de lucrări se ridică la 2,8 milioane de lei fără TVA. Conform studiului de fezabilitate şi contractului încheiat, perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. Investiţia este asigurată financiar de Consiliul Judeţean Olt şi Primăria municipiului. Prima etapă va începe cu lucrarea cea mai aşteptată, respectiv extinderea propriu-zisă a secţiei Primiri Urgenţe aflată la intrarea în spital, în stânga.

image

Foto

spitalul judetean slatina

Aceasta va presupune lărgirea semnificativă a parterului spre parcarea interioară a unităţii – viitoarea structură a intrării în UPU, acesta urmând să aibă o formă semi-circulară. Un “luminator” cu diametrul de aproape trei metri va fi amplasat la câţiva metri de intrarea în viitoarea structură a secţiei Urgenţe, luminator ce va furniza lumină ambientală naturală în interior, accesul acesteia fiind oricum facilitată şi de o serie de ferestre mari amplasate pe toată lungimea parterului dinspre partea interioară a fostei parcări interioare a unităţii. Ulterior, va urma şi dotarea cu aparatură medicală modernă.

Întregul proiect de modernizare este evaluat la aproape 70 miliarde lei vechi, în etapele următoare fiind programate licitaţii pentru achiziţia şi montarea de utilaje şi echipamente tehnologice (proiect estimat la 175.000 lei), apoi, dotarea UPU cu echipamente medicale moderne în valoare de circa 2,4 milioane lei.

“Trebuie să facă ceva cu exteriorul clădirii…”

Locuitorii municipiului par satisfăcuţi de faptul că, în sfârşit, se va schimba ceva la imaginea Spitalului Judeţean, ce pare încremenit în timp.

“Am auzit ceva la televizor că se vor face nişte lucrări la spital, dar nu mai ţin minte despre ce era vorba. Încep anul acesta ?!... Aaa, e bine atunci, chiar era nevoie pentru că vedem cu toţii care suntem mai vechi prin oraşul ăsta că spitalul este cam printre puţinele clădiri ce au rămas neschimbate, au aceeaşi imagine rece din comunism. Era şi timpul să facă ceva în sensul ăsta, dar era şi mai bine dacă se apucau de treaba asta mai demult că e nevoie, dar aşa merg treburile la noi – cu frâna trasă. Tot e bine însă că încep acum”, a spus Melania Roşu, din Slatina.

De aceeaşi părere este şi Iulian Mateescu, pacient al Spitalului Judeţean Slatina: “Eu vin frecvent în spital că am probleme cu rinichii, dar vă spun că este un lucru bun ce se vrea a se face aci. Nu vedeţi şi dvs. cum arată spitalul ăsta din afară, de după gard ?... Are o imagine care parcă te respinge, bagă frica în tine înainte să intri în el. Trebuie să facă ceva cu exteriorul clădirii, că la interior au mai făcut p-ici, pe colea”.
 

Mai puteţi citi:

VIDEO-FOTO  Parcare de 15 miliarde lei vechi la Spitalul Judeţean din Slatina

Doi doctori de la Spitalul Judeţean Slatina, condamnaţi "cu executare" pentru moartea unui copil de nouă ani

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite