Slatina: Patronii care angajează şomeri nu mai primesc bani de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti proaste pentru şomerii, persoanele vârstnice sau absolvenţii care sperau să îşi găsească mai repede un loc de muncă. AJOFM Olt nu mai are bani pentru plata subvenţiilor pentru angajatori.

Criza îi loveşte din nou pe şomerii olteni. După ce au rămas fără serviciu, ei au din ce în ce mai puţine şanse să se angajeze. În aceeaşi situaţie sunt şi absolvenţii sau persoanele de peste 45 de ani. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt nu mai are bani să plătească patronilor subvenţii pentru încadrarea în muncă a grupurilor vulnerabile.

Datorii de 200.000 la angajatori

Încă de luna trecută, Agenţia a acumulat datorii de 200.000 lei la patronii care au angajat şomeri absolveţi şi vârstnici. „Am reuşit să achităm aceste datorii luni, pe 1 iunie, însă nu vom mai putea acorda subvenţii de acest gen până la următoare rectificare bugetară. Momentan nu avem fonduri“, a explicat Cristinel Cârloganu, directorul AJOFM Olt.
În aceste condiţii, patronii care vor să angajeze personal spun că vor evita absolvenţii sau vârstnicii şi se vor gândi de 2 ori înainte să angajeze un şomer. „De ce aş angaja un absovent care nu are pic de experienţă, în loc să iau un tănăr care a mai lucrat în domeniu. La persoane de peste 45 de ani nici nu mă gândesc, pentru că se adaptează greu, iar când încep să înveţe meserie, ies la pensie. Şomerii nu vor să renunţe la indemnizaţie şi să lucreze la mine pe un salariu minim. Dacă statul nu ne oferă nicio facilitate, nici noi nu le putem da salarii mai mari“, explică Ioana Dragomir, reprezentanta unei brutării din Slatina.

Şomerii şi vârstnicii sunt dezamăgiţi

Vestea că statul nu le mai facilitează angajarea îi nemulţumeşte pe şomeri şi pe cei care au mai multe de 45 de ani. „După ce că e criză şi nu se uită nimeni la noi să ne angajeze, acum mai aflăm şi că statul nu ne mai ajută. Aşa mai trăgeam şi noi speranţă să ne găsim de lucru. Cine mă mai angajează pe mine, la 48 de ani, fără să aibă vreun ajutor de la stat. Când vine vorba să ne ajute pe noi, şomerii, nu sunt bani, dar pentru salariile parlamentarilor se găsesc sute de milioane“, a spus în această dimineaţă Elena S, fostă vânzătoare.
Numărul din ce în ce mai mare de şomeri, dar şi mărirea perioadei în care se acordă indemnizaţia de şomaj sărăceşte bugetul Agenţiei. Lunar, numai pentru plata indemnizaţiilor, AJOFM Olt cheltuie peste 3 milioane de lei. Cu toate acestea, conducerea Agenţiei speră ca, la următoarea rectificare bugetară, în iulie, să poată relua plata subvenţiilor pentru încadrarea grupurilor vulnerabile în muncă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite