Slatina: Micuţii slătineni s-au distrat cu “Cei trei purceluşi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Cei trei purceluşi” şi lupul cel rău le-au oferit o distracţie pe cinste micuţilor slătineni care au cântat şi au dansat aproape un ceas împreună cu personajele de poveste.

Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost plină de prichindei care au venit la teatru. Gazde le-au fost Clubul Rotary din Slatina şi actorii Teatrului pentru Copiii şi Tineret Târgovişte.
Micuţii s-au distrat şi au dansat încă dinainte de începerea piesei şi au apluadat ori de câte ori cortina se mişca, sperînd că pe scenă o să apară personajele de poveste. “ Eu nu am mai fost niciodată la teateu, dar a zis buni că e foarte frumos, ca la desene animate”, a spus Miruna Soreasca de 3 ani. “Eu am fost la Craiova şi am văzut “Punguţa cu doi bani”. A fost frumos şi mă mai duc”, a spus Mihai, de 4 ani.


 “Îl pun pe tati să te bată, că e poliţist”

 Deodată, cortina s-a ridicat şi pe scenă au apărut cei trei purceluşi. Coloraţi, veseli şi puşi de şotii, ei au fost întâmpinaţi cu urale şi aplauze de cei mici. Atmosfera din sală s-a schimbat brusc când purceluşii s-au ascuns, iar în faţa celor mici a apărut lupul cel rău. Îi căuta pe purceluşi, iar de aici a apărut o întreagă dilemă. În timp ce ce unii copiii arătau insistent spre locul unde erau ascunşi purceluşii, în timp ce alţii îl certau pe lup şi îl ameninţau. “Pleacă, elşti urât rău de tot şi nu mai vreau să te văd. Nu ne place de tine, răule”, a spus un băieţel în timp ce îi arăta pumnii luplului cel rău. “ Dacă nu pleci, îl pun pe tati să te bată, că e poliţist”, a ţipat o fetiţă.
Lupul nu s-a speriat de ameninţările copiilor şi  i-a căutat în continuare pe purceluşi.



“Să mai vină teatrul la noi în oarş”

Pe tot parcursul piesei de teatru cei mici au participat la acţiune şi le-au dat sfaturi personajelor. Le-au spus celor doi purceluşi leneşi să îşi facă şi ei casă şi au încurajat-o pe purceluşa Nana când obosea de atunci când muncea la construirea casei din cărămidă. “ Tu eşti cea mai harnică şi tu o să ai o casă la iarnă. Nu te lăsa, munceşte ca să ai unde să dormi, că poate îngheţi”, îi spunea o fetiţă. Purceluşa le făcea cu mâna şi le zâmbea.
Pe ceilalţi doi purceluşi, micuţii i-au certat şi chiar şi atunci când lupul le-a dărâmat casele şi a vrut să îi mănânce, nu au scăpat de aportrofările copiilor. “Vezi, dacă nu ai fost cuminte ce păţeşti. Aşa îţi trebuie pentru că ai fost leneş”. “Leneşilor, să nu mai faceţi niciodată aşa”, a ţipat un copil din sală.
La final, concluzia a fost una singură. “Mie mi-a plăcut la teatru şi vreau să mai vină la noi în oarş”, a spus Cosmina, de 5 ani.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite