Slatina: Bălţile private, afaceri înfloritoare pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronii fac bani frumoşi, pescarii au unde să pescuiască pe timp de prohibiţie, iar autorităţile le-au pierdut numărul

Din ce în ce mai mulţi pescari olteni renunţă să pescuiască pe Olt şi se îndreaptă către bălţile private.  Chiar dacă pentru o zi de pescuit trebuie să scoată din buzunar între 10 şi 80 de lei, împătimiţii pescuitului sportiv preferă bălţile private, pentru că aici găsesc condiţii de pescuit mult mai bune şi peşte din belşug.”Timp de două luni nu am prins mai nimic pe Olt. Un prieten mi-a zis că el pescuieşte la o baltă privată. Am mers cu el şi de atunci nu mai pescuiesc decât aici”, a spus Ionuţ Firţeanu, pescar slătinean. Patronii bălţilor spun că investiţia merită făcută, chiar dacă rezultatele încep să apară mai târziu. „Ca peştele să ajungă la o greutate cuprinsă între trei şi cinci kilograme, trebuie să treacă în jur de trei ani de la popularea bălţii. Tot ce trebuie să faci este să nu renunţi, pentru că odată balta plină de peşte, apar şi pescarii. Bălţile se populează cu crap, somn, şi şalău”, a spus Ion Mânzat, patronul unei bălţi de pescuit de la Moşteni

Autorităţile depăşite de situaţie

O baltă privată poate deveni foarte uşor profitabilă. Populezi balta cu peşte, pui o taxă pe zi pescarilor şi nimeni nu te verifică. Autorităţile care ar trebui să se ocupe de verificarea  acestora  nici măcar nu ştiu numărul bălţilor din judeţul Olt. „Deşi suntem în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) nu deţinem o evidenţă a bălţilor private din judeţul Olt. Noi putem interveni numai în cazul în care primim o sesizare. Primăriile sunt cele care ar trebui să deţină o evidenţă a bălţilor de pe raza comunelor şi acestea ar trebui să se ocupe. ”, a spus Mihai Albulescu, preşedintele Asociaţiei  Judeţeane a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi  Olt.


Bălţi la mare căutare

În balta privată de la Dobrosolveni  se prescuieşte crap-oglindă şi somn, la Şuica pescarii pot prinde crap şi caras, iar în balta de la Teslui se pescuieşte crap. În topul preferinţelor pescarilor se află şi bălţile de la Moşteni, Ipoteşti sau Izbiceni.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite