Scorniceşti: ”Sărbătoarea Pâinii” ajunge la ediţia 21

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care vor veni la ”Sărbătoarea Pâinii” din Scorniceşti vor avea ocazia să guste pâine în ţest  (M.Manea)
Cei care vor veni la ”Sărbătoarea Pâinii” din Scorniceşti vor avea ocazia să guste pâine în ţest  (M.Manea)

Primăria şi Consiliul Local din oraşul Scorniceşti organizează, în această seară, cea de-a 21-a ediţie a manifestării autohtone numită ”Sărbătoarea Pâinii”, tradiţie care se va desfăşura, ca şi la ultimele ediţii, în aer liber, la Popasul Turistic ”Rusciori”. Pe scena ce va fi amenajată cu acest prilej vor presta nume cunoscute ale muzicii populare româneşti, dar nu vor lipsi nici vedete ale muzicii pop-dance.

Startul petrecerii va fi dat la orele 19.00. Până atunci vor fi aşteptaţi în incinta Popasului Turistic ”Rusciori” de la marginea oraşului Scorniceşti toţi cei dornici să petreacă câteva ore de bună-dispoziţie, pe un fond muzical de calitate şi cu prestaţii ”live” ale unor invitaţi de marcă.

Printre vedetele chemate să îi încânte pe cei care vor spune ”prezent” la petrecere se numără interpreţii de muzică populară Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Nina Predescu şi Vasile Ciobanu sau Gabriel Zăvoeanu. Nu vor lipsii membrii ansamblului Folcloric ”Căluşul Junior” din Scorniceşti.

Finalul spectacolului va aparţine cântăreţei Silvia şi lui DJ Ryno, care vor oferi publicului prezent un show de neuitat.

De menţionat că, şi de data aceasta, cei care vor răspunde invitaţiei oficialităţilor locale din oraşul Scorniceşti vor avea ocazia să vadă cum se prepară pâinea în ţest cum se făcea odinioară în mediul rural. De asemenea, vizitatorii vor putea să şi guste din pâinile în ţest care se vor coace la faţa locului în cuptoare încropite la doi paşi de scena unde va avea loc spectacolul de muzică.

Mai puteţ citi pe aceeaşi temă:

Festivalul Naţional de Umor “Oltenii şi restu’ lumii” - 2015 de la Slatina bate la uşă. Iată ce condiţii trebuie îndeplinite de către cei care vor să participe

FOTO+VIDEO  Trofeul de la Concursul Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc” Slatina a rămas pe meleagurile autohtone

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite