Cât costă şansa la viaţă pentru o sportivă de 25 ani: „Primul doctor m-a trimis să iau lecţii la o şcoală de surdo-muţi“

Deşi mai mulţi sportivi i-au sărit în ajutor, licitându-şi tricourile, sportiva este nevoită să strângă, într-o săptămână, o sumă ce poate părea mică, dar întrece puterile ei, pentru a începe investigaţiile în vederea unei noi intervenţii chirurgicale salvatoare, la coloană. Are două intervenţii pe creier şi trei la genunchi, nu mai poate practica sportul care a fascinat-o şi se întreţine ţinând evidenţe contabile.

Ada (Adriana) Iliescu are 25 de ani şi se află la o nouă răscruce a vieţii sale. În ultimii doi ani a trecut prin două intervenţii pe creier, una în România, cealaltă în Turcia, a fost nevoită să renunţe la handbal, sportul care i-a adus trei medalii de aur la junioare, iar astăzi practică meseria de contabil, pentru a se putea întreţine şi a-şi plăti tratamentele, deşi şi-ar fi dorit foarte mult să arbitreze.

A trecut de faza în care s-a întrebat de ce i se întâmplă toate ei, s-a ridicat şi după ce primul doctor contactat într-un spital de stat a condamnat-o din start, spunându-i, sec , că va ajunge o legumă în urma intervenţiei pe creier, iar în cazul fericit va rămâne fără auz, dar după perioade pline de speranţă este din nou deznădăjduită. „Acum nu mai am la fel de mult curaj ca prima dată“, spune astăzi Ada, descurajată de faptul că o sumă ce pare mică la prima vedere – 3.000 euro (atât îi mai trebuie pentru a completa cei aproximativ 10.000 euro de care are nevoie pentru intervenţia la coloană la un spital privat din Bucureşti) – s-a dovedit atât de greu de strâns. „ׅNu e o sumă mare, dar când nu-i ai, contează enorm“, spune sportiva.

Când au început problemele

Handbalista, care a cunoscut succesul prima dată la junioare, la clubul din Caracal (Ada este din Caracal, dar ultimul club la care a activat a fost din Bucureşti), s-a confruntat mai întâi cu problemele la genunchi. Era încă elevă în clasa a XII-a când în timpul unui meci a suferit o accidentare gravă, necesitând trei intervenţii chirurgicale. Deşi avea încheiată o asigurare, cu acea poliţă a reuşit să-şi deconteze doar 30% din costuri. A fost primul contact major cu sistemul medical de stat, însă pentru ceea ce avea să urmeze nimeni nu poate fi, vreodată, pregătit. Cert este că atunci s-a terminat, practic, aventura ei în handbalul de performanţă, însă Ada a continuat să joace la echipe mai mici şi în turnee mixte. Vestea că o tumoră cerebrală bilaterală şi-a făcut loc a venit ca un trăsnet în urmă cu trei ani.

„Primele două intervenţii au fost pe creier, una pe partea dreaptă, a doua pe stânga, acum urmează cea de pe coloană, de fapt două într-una, pentru că am şi tumora aceea de pe cervicală, plus o hernie care mi s-a declanşat tot din cauza tumorii“, explică fosta sportivă prin ce a trecut în ultimii doi ani şi puţin şi ce mai are încă de tras. În 2016 a suferit prima intervenţie chirurgicală, în România, la capătul unui drum de „explorare“ a posibilităţilor. Într-un spital renumit, de stat, din Bucureşti, i s-a spus că va fi operată, dar că nimeni nu-i dă vreo şansă de a mai fi un om normal după.

„Prefer să trăiesc, cât mai am de trăit, aşa, normală, decât să mă nenorociţi“

„Nu mi-au dat nicio şansă. Am mers să vorbesc cu un neurochirurg şi mi-a spus din start că el mă operează dar că n-o să mai fiu acelaşi om, că pot să mă duc la cursurile pentru surdo-muţi, că eu în timp n-o să mai aud deloc. Gândiţi-vă  că aveam 23 de ani atunci şi pentru mine a fost un şoc. Mama era atunci lângă mine, sunt singurul copil, eu nu mai am fraţi, nu mai am surori, vă daţi seama ce e în sufletul ei. Mi s-a adresat foarte direct, ceva gen «vino, eu te operez, dar îţi spun de-acum că te nenorocesc oricum!», adică... Şi m-am împăcat cu gândul, mi-am spus „prefer să trăiesc, cât mai am de trăit, aşa, normală, decât să mă nenorociţi voi pe mine pe viaţă“, a povestit sportiva.

A început să exploreze Internetul, s-a speriat grozav, a avut şi căderi, a avut nevoie de psiholog, a trecut prin momente crunte, în care renunţase la luptă, până când, într-o zi, sfătuită de o bună prietenă, şi-a făcut un blog şi a început să scrie. A găsit pe cineva care trecuse printr-o experienţă similară şi a aflat că are şanse mari într-o clinică din Germania. Suma necesară a descumpănit-o însă – aproape 80.000 euro. A doua opţiune a fost România, un spital privat. Deşi sătulă de experienţa din ţară, forţată financiar a cerut şi acolo o părere şi a ajuns, astfel, să facă prima intervenţie, clasică, operându-i-se tumora care ajunsese la aproximativ 4 cm. Pentru a doua tumoră i s-a recomandat radioterapia, a făcut-o în Turcia şi urmează să verifice, printr-un RMN, dacă totul decurge bine.

Ultimii doi ani au fost marcaţi de spitalizări şi controale nesfârşite

De aici a început, însă, lupta pentru a elimina şi tumora cervicală. Alţi 10.000 euro, pe care aproape i-a strâns, cu sprijinul fostelor colege şi al multor sportivi celebri, care şi-au scos tricourile semnate la licitaţie. Îi lipsesc 3.000 euro şi timpul o presează grozav. La începutul lunii iunie ar trebui să intre în operaţie, însă termenul limită pentru a achita costurile era începutul lunii mai.
„Teoretic, ar fi trebuit ca pe 28 mai să merg să fac analizele preoperatorii, dar dacă nu am bănuţii strânşi, pentru că sunt într-o situaţie foarte aşa... probabil voi amâna data. Pe 4 iunie trebuia să mă interneze. Diferenţa de plată trebuia s-o achit până la 1 mai, dar...Nu e o sumă mare, dar când nu-i ai, contează enorm“, spune Ada.

1.000 euro pentru tricoul Cristinei Neagu

Mulţi sportivi s-au alăturat campaniei „Împreună pentru ADA“, s-a creat chiar o pagină de Facebook cu acest nume, unde Ada îşi ţine susţinătorii la curent cu ce se întâmplă, iar pe o alta, Handbalul Sport Naţional,  se organizează licitaţii cu scopul de a se strânge banii necesari. Tricoul Cristinei Neagu s-a vândut, săptămâna trecută, cu 1.000 euro, fiind cea mai mare sumă, dar procesul continuă, alţi şi alţi sportivi s-au alăturat.

Ada continuă, între timp, să muncească şi să strângă, la rândul ei, bănuţ cu bănuţ, din activitatea de contabilitate. Nu se aşteaptă neapărat ca cei cu bani să doneze sume importante, e convinsă că oamenii cu suflet mare, chiar dacă au venituri mici, vor fi cei care îi vor reda speranţa.  Întrebarea „Şi acum ce faci, cum te întreţii?“, primeşte un răspuns lămuritor: „Muncesc, până anul trecut, până când am fost în Turcia, am avut chiar două job-uri. (...) E foarte greu. La prima intervenţie n-am conştientizat ce mă aşteaptă. Ulterior operaţiei am trecut şi prin perioade în care n-am putut să merg, practic m-am născut a doua oară, am învăţat să trăiesc din nou, am învăţat să merg din nou şi curajul ăla pe care l-am avut atunci nu-l mai am acum“, mai spune Ada, care, deşi nu mai aude cu urechea dreaptă, merge mai departe şi speră că va trece cu bine şi peste acest hop.
Conturile în care puteţi dona cât de puţin pentru a-i reda Adei speranţa sunt următoarele:

Iliescu Elena Adriana
·RO17RZBR000019280389 (RAIFF) (lei)
·RO48INGB0000999905663489 ING (euro)
(Cod Swift: INGBROBU) ·RO57INGB0000999902831218 ING (lei)