Adolescentă legată în cămaşă de forţă într-un centru pentru copii cu nevoi speciale din Caracal. Explicaţia oficială: personal insuficient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imagini de coşmar la un centru de plasament pentru copii cu nevoi speciale din oraşul Caracal: o adolescentă este legată cu o cămaşă de forţă şi nu se poate mişca. Situaţia a ieşit la iveală după ce o poză din centrul cu pricina a ajuns la un post de televiziune naţional, iar aceasta a fost confirmată de către oficiali.

În fotografia cu pricina se poate vedea cum o fată stă imobilizată într-un pat, legată cu ceea ce seamănă a fi o cămaşă de forţă de culoare închisă. Mâinile îi sunt prinse la spate, blocate de cămaşa care o ţine nemişcată. Locul unor asemenea practici: ”Casa de tip familial Sf. Mihail” din Caracal. Diriguitorii centrului cu pricina au confirmat cazul, afirmând că ar fi o situaţie izolată, apărută atât din cauza numărului insuficient de personal din unitate, dar şi din cauza diagnosticului fetei cu pricina.

”Cazul respectiv este un copil cu probleme grave pentru care ar trebui să avem personal om la om, adică cineva ar trebui să fie lângă ea 24 de ore din 24, dar asta nu se poate pentru că avem o lipsă acută de personal”, a afirmat, pentru Digi24, Daniela Zaharia, directorul ”Casei de tip familial SF. Mihail” din Caracal.

La centrul unde este internată fata ce apare în poza cu pricina sunt angajate nouă persoane, aceştia lucrând în trei schimburi. În mod normal, schema de personal ar trebui să fie dublă, adică fiecare angajat ar trebui să aibă grijă de şapte copii cu probleme grave de sănătate. Angajaţii centrului caracalean în cauză recunosc că nu este prima dată când se apelează la respectiva cămaşă de forţă din poză (v. foto) şi că acest lucru se întâmplă de câte ori este nevoie, adică atunci când sunt angajaţi puţini pe o tură şi este vorba despre un copil care-şi face rău sieşi prin loviri repetate etc. Mai exact, fata din poză este diagnosticată cu autism infantil atipic, retardare mentală severă cu IQ<35, agitaţie psihomotorie, comportament autoagresiv.

Conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Olt a trimis deja o echipă în control la faţa locului: ”Am declanşat o anchetă internă cu privire la respectarea procedurilor în această stiuaţie pentru că primele explicaţii ale şefului de centru au fost că s-ar fi intervenit doar pe o perioadă scurtă până la venirea medicului centrului şi administrarea tratamentului pentru a-i restricţiona doar libertatea de mişcare. Vom vedea care va fi concluzia anchetei, cert este că, potrivit unui Ordinul 27/2004 din legislaţia de îngrijire a copilului (Ordin pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi, n.r.), personalul unui centru rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi poate lua măsura restrictivă a imobilizatoare dacă este cazul. Din declaraţiile directorului centrului respectiv din Caracal, această măsură a fost luată doar în interesul copilului în cauză şi doar pe o perioadă scurtă până ar fi venit medicul şi a schimbat tratamentul care nu-şi mai făcea efectul. Vorbim despre o tânără de 18 ani cu handicap, respectiv autism atipic infantil, iar specialiştii ştiu că un asemenea diagnostic definit prin comportament autoagresiv se agravează pe măsură ce se înaintează în vârstă”. a declarat Rădiţa Piroşca, director al Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului Olt.

image

Potrivit oficialilor instituţiei menţionate, în Caracal există cinci căsuţe de tip familial, dintre care 21 lucrează la Casa de tip familial ”Sf. Mihail” unde sunt angajate 21 de persoane, deşi ar fi nevoie de 60 de persoane. Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Olt au precizat că personalul insuficient nu va servi drept scuză nimănui dacă ancheta va dovedi că adolescenta din fotografie a fost tratată abuziv, iar angajaţii care au supus-o tratamentului din poză riscă să-şi piardă locul de muncă.

Vă mai recomandăm:

Medic ginecolog de la Spitalul Caracal, arestat pentru mită

FOTO+VIDEO  Legendele din Caracal, cinci din şapte sunt adevărate: locul unde s-a răsturnat carul cu proşti, închisoarea de pe strada Libertăţii, cimitirul de pe Învierii

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite