Slatina: Inaugurarea parcării supraetajate a fost amânată pentru mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcarea multilevel va avea 130 de locuri, cu plată
Parcarea multilevel va avea 130 de locuri, cu plată

Finalizarea construcţiei a fost amânată cu doi ani, inaugurare amânată cu o zi. La trei ani de la demararea investiţiei, parcarea multilevel din Slatina nu a fost gata astăzi de inaugurare, evenimentul fiind anulat cu o jumătate de oră înainte.

Slătinenii care abia aşteptau astăzi să testeze noua parcare multietajată din zona Spitalului Judeţean au avut parte de o amânare. Până mâine, susţin autorităţile, fără ca cineva să ne poată lămuri care este cauza. Pentru locuitorii municipiului, o amânare în plus în ceea ce priveşte parcarea, parcă nici nu se mai bagă de seamă, având în vedere faptul că de trei ani de zile constructorii se chinuie să dea gata investiţia.
Vestea ridicării unei parcări multilevel la Slatina a fost dată de autorităţi încă din anul 2006, în a cărui toamnă s-a emis autorizaţia de construire. Lucrările au fost demarate un an mai târziu, având termen luna mai 2008. S-au întâmpinat probleme de şantier, s-a schimbat constructorul, s-a vândut prin licitaţie şi, în sfârşit, parcarea a ajuns să fie finalizată. S-au montat barierele şi dispozitivele de monitorizare auto pe fiecare palier, însă finisajele nu se prea văd. Ajunsă în pragul deschiderii, construcţia îşi păstrează aceeaşi culoare gri, fără nici urmă de vopsea.


Tarif de 1,5 lei pentru două ore

Parcarea, sub forma unei găuri de cheie, are o suprafaţă de 1.415 metri pătraţi şi este dispusă astfel: parter + două etaje + terasă. 130 de maşini vor putea parca aici, contracost, autorităţile stabilind sistemul de parcare ocazională- 1,5 lei pentru două ore.
Investiţia se ridică la 4,1 milioane lei.
Dacă problema locurilor de parcare din zona spitalului se rezolvă prin parcarea multilevel, pentru restul zonelor slătinenii aşteaptă încă soluţia miraculoasă. Ar mai fi nevoie de încă 200 de astfel de parcări pentru ca municipiul să ajungă la normalitate. În prezent, în administrarea Consloc sunt doar 10.000 de locuri de parcare, în timp ce la Serviciul de Înmatriculări Auto sunt înregistrate aproximativ 35.000 de maşini.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite