Un sibian are o colecţie de 400 de ouă, de la păsări aflate acum pe cale de dispariţie

Dorin Lupean, un sibian în vârstă de 50 de ani, a strâns aproximativ 400 de ouă, de la 100 de specii de păsării de la noi din ţară. De la cele mai mici ouă, cele de cojoaică, şi până la cel de lebădă, toate „ exponatele“ dau o valoare deosebită colecţiei, dat fiind faptul că 80% dintre păsările de la care el a strâns ouă fie au dispărut complet, fie sunt la un pas de dispariţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dorin Lupean a deprins această pasiune mai puţin obişnuită în vremea copilăriei, la vârsta de numai 12 ani. Locuia într-un canton CFR, la doi kilometri de Ocna Sibiului, iar drumurile zilnice până la şcoală, prin mijlocul naturii, l-au determinat să iubească păsările şi tot ceea ce ţine de mediul înconjurător.

Ideea de a colecţiona ouă i-a dat-o însă un bătrân ornitolog pe care l-a cunoscut întâmplător şi de la care are şi cele mai vechi „ exponate“ din colecţie, mai „bătrâne“ chiar şi decât colecţionarul. „ Este vorba despre un ou de uliu porumbar şi un ou de barză neagră, care datează din anul 1940. M-am bucurat enrom când le-am primit, mai ales că eu nu am găsit niciodată astfel de cuiburi“, explică Dorin Lupean.

Oul de ciocănitoare, primul în colecţie

Fiecare ou pe care l-a adăugat la colecţie, începând din anul 1972, are o poveste aparte, pe care Dorin Lupean şi-o aminteşte de fiecare dată cu mare plăcere. Un caiet vechi, în care sibianul şi-a notat toate informaţiile despre păsările de la care a recoltat ouă şi zilele în care le-a adăugat la colecţie stă şi el mărturie, peste anii care au trecut de la începutul colectării.


„ Primul ou pe care eu l-am pus în această colecţie a fost unul de ciocănitoare verde, pe 1 mai 1972. Şi tot atunci am găsit şi ouăle de ciocănitoare pestriţă, într-un măr bătrân în care îşi făcuse cuib“, îşi aminteşte sibianul. Pentru a se păstra de-a lungul anilor, fiecare ou pe care Dorin Lupean îl adăuga la colecţie era golit, pus în naftalină, iar după ce se uscau, le erau lipite şi găurite

Pentru a ajunge la numărul mare de specii pe care îl deţine, Dorin Lupean a mers sute de kilometri pe jos, prin mijlocul naturii. Şi, chiar dacă, de multe ori, nu i-a fost deloc usor să pună mână pe specia pe care o căuta, nu s-a lăsat descurajat. „ Îmi amintesc că am umblat 20 de ani, după un cuib de nagâţ. Chiar dacă erau foarte mulţi, pe vremea aceea, era extrem de greu să le găsesti cuiburile. Depuneau ouăle la începutul lunii mai, direct pe pâmânt, printre culturile oamenilor, şi de obicei erau distruse când se ara“, explică acesta.

Adevărate aventuri

Nici pentru a pune mâna pe câteva ouă de barză, lui Dorin Lupean nu i-a fost deloc uşor. „.Acestea le-am luat de pe un stâlp de telegraf din localitatea Mândra. Problema a fost că stâlpul era foarte înalt şi mă tot gândeam cum să fac să ajung până în vârf. În plus, oamenii nu te lăsau, că erau puţine cuiburi. Ei nu înţelegeau că nu vroiam să le distrug, pentru că luam cel mult două, din toate ouăle. Am făcut rost de o scară, până la urmă, doar că, în timp ce luam eu două ouă din cuib, a apărut o bătrână care mi-a luat scara. M-am speriat şi mi-am dat drumul de pe stâlpul de telegraf si am ajuns jos plin de răni. Dar am avut grijă ca ouăle să nu păţească nimic“, spune colecţionarul, zâmbind. Rănile, pericolele la care s-a expus sau bătăile pe care le-a încasat, din cauză că fugea de acasă, nu au însemnat însă nimic pentru dorin Lupean, comparativ cu satisfacţia pe care ampla sa colecţie i-o oferă.


Asta şi pentru că, spune colecţionarul, foarte multe dintre speciile de la care a strâns ouăle fie au dispărut, fie sunt pe cale de dispariţie. „ Aceasta a fost cea mai mare pasiune a vieţii mele. Şi dacă aş mai trăi 100 de ani, nu aş mai reuşi să fac o colecţie ca asta, pentru că nu aş mai găsi speciile de păsări. Foarte multe au dispărut sau mai există într-un număr extrem de mic. Acvila ţipătoate mare, acvila ţipătoare mică, privighetoarea guşă-vânătă, cristelul de baltă nu mai sunt nici 5% din câte erau pe vremurile acelea. Noi le-am distrus habitatul, noi ne-am extins cu locuinţele, cu agricultura, ele şi-au vâzut de rostul lor în natură“, adaugă sibianul.

De-a lungul timpului, Dorin Lupean a avut şi foarte multe oferte de vânzare a colecţiei, însă nu a dat curs niciuneia. Spune că preferă ca, peste câţiva ani, să îşi doneze colecţia unui muzeu de ştiinţe, unde va putea fi admirată de foarte mulţiiubitori ai naturii. 

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

citeste totul despre: