Sibiu: Sibienii nu-şi plătesc datoriile către sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fruntea datornicilor se află notarii şi liber-profesioniştii.

Aproape jumătate din numărul total al contribuabililor la Casa de Asigurări de Sănătate din Sibiu se roagă probabil să nu se îmbolnăvescă şi să ajungă în spital. Şi asta deoarece într-o astfel de stiuaţie s-ar vedea nevoiţi să îşi plătească din buzunar toate serviciile medicale pe care le-ar primi. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţi CAS Sibiu, numărul datornicilor la plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate este în acest moment de 16.377 de persoane, ceea ce înseamnă aproape jumătate din numărul total al contribuabililor înregistraţi.
Număr în creştere
Aceleaşi statistici arată că numărul acestora a crescut considerabil faţă de anul trecut, fiind cu aproximativ 3.000 de persoane mai mare. “Motivul creşterii numărului de datornici poate fi pus, bineînţeles, şi pe seama crizei economice de la nivel mondial, însă părerea mea este că acesta este doar un motiv secundar, principalul factor fiind acela al creşterii numărului total al contribuabililor. Astfel, dat fiind faptul că acesta a crescut de la 29.544, cât era anul trecut, la 37.764, anul acesta, era cumva normal să crească şi numărul debitorilor”, arată reprezentanţii instituţiei.
Notarii şi avocaţii printre rău-platnici
Sumele pe care Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să le recupereze de la debitori se ridică la aproape 5 milioane de lei, jumătate din sumă fiind dată de penalizările aplicate de-a lungul timpului. “Cunatumul acestor datorii se situează la nivelul de 4.901mii lei, din care 2.438 mii lei reprezentând contribuţii datorate Fondului naţional unic de asigurări de sănătate (FNUASS), iar 2.462 mii lei reprezentând majorări corespunzatoare acestor debite”, ne-a spus Florin Cioloboc, directorul general al CAS Sibiu. Potrivit acestuia, în fruntea rău platnicilor se află liber-profesioniştiă şi notarii, urmaţi de avocaţi, medici, agricultori şi nesalariaţi.
“Suma nu este mare”
Potrivit directorului instituţiei, suma pe care sibienii o datorează poate fi considerată una mare ca valoare, însă este una destul de mică în comparaţie cu cât consumă sănătatea. “Sănătatea este foarte scumpă în momentul de faţă. Gândiţi-vă că Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, care are aproximativ 1.200 de paturi, consumă zilnic peste 1 miliard de lei. Dacă e să calculăm aşa, datoriile contribuabililor noştri se ridică la cam patru zile de spital”, ne-a mai spus Florin Cioloboc. Tocmai din acest motiv, reprezentanţii instituţiei nu au luat măsuri drastice în privinţa datornicilor, considerând că suma poate fi recuparată mai uşor prin discuţii directe cu cei în caz. “Nu am avut până acum situaţii tensionate sau deosebite. Noi i-a chemat pe debitori şi le-am explicat că penalităţile sunt mai mari decât sumele datorate şi chiar am reuşit să îi convingem pe unii să plătească”, a concluzionat Florin Cioloboc.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite