Cătălin Botezatu alege la Sibiu cea mai frumoasă concurentă în cadrul concursului Miss Models International

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Botezatu va interpreta rolul lui Tom Sawyer

Cătălin Botezatu va avea dificila misiune de a alege doar o singură câştigătoare dintre cele 20 de finaliste ale concursului Miss Models International, ce va avea loc la Sibiu în data de 12 iulie 2013.

Designerul, cu activitate de peste 30 de ani în sfera modellingului şi a modei, a fost alegerea optimă a organizatorilor americani pentru a le evalua pe cele 20 de modele intrate în marea finală a competiţiei. 

Botezatu va fi prezent la Sibiu pentru a le cunoaşte pe finaliste şi va asista la spectacolul pus în scenă în Piaţa Mare urmând ca la final să decidă, alături de ceilalţi membri ai juriului, cine va câştiga competiţia. 

Pentru Miss Models International, Cătălin Botezatu va sosi în ţară direct de la Saint Tropez, acolo unde urmează să pună în scenă un show de modă. 

„Încă nu le-am cunoscut pe finalistele concursului, dar va fi suficient să le urmăresc pe scenă pentru a-mi da seama care are şanse să primească marele titlu anul acesta. Am auzit de acest concurs de frumuseţe încă din 2008 de când am participat pentru prima dată la New York Couture Fashion Week. Am avut între timp ocazia să am în prezentările mele foste concurente de la Miss International Models. Sunt încântat că acest eveniment ajunge în România, la Sibiu, oraşul de care m-am îndrăgostit şi unde îmi petrec sărbătorile de iarnă, dar şi multe weekenduri”, declară Cătălin Botezatu.

Finalistele ediţiei 2013 vor sosi în Sibiu cu o săptămână înaintea finalei şi vor intra într-un cantonament de pregătire, descoperind cu această ocazie tradiţiile şi valorile culturale ale ţării noastre.

Proiectul va promova astfel România, şi Sibiul în mod special, ca destinaţie turistică şi culturală la nivel internaţional în Statele Unite ale Americii şi în toate ţărilor ale căror reprezentante intră în competiţie.

Timp de 14 zile, din momentul sosirii la aeroport şi până la finalul evenimentului, modelele vor fi însoţite de camerele de filmat, înregistrările urmând să fie incluse într-un documentar ce va putea fi urmărit ulterior de telespectatori din întreaga lume.

Mai mult, fotografiile realizate în faţa şi în interiorul celor mai reprezentative locaţii cu potenţial turistic din Sibiu şi din împrejurimi vor compune Miss Models International Calendar, o publicaţie care va fi promovată în ţările de origine ale participantelor.

Vă mai recomandăm: 

Vă mai recomandăm: 

„Mondenele” Mirela Creţu şi Andreea Grămoşteanu, Krem şi Compania Pass Partout Dan Puric vin la Sibiu Fringe Festival

GALERIE FOTO Ele sunt frumoasele care vor concura la Miss Diaspora International Models la Sibiu

Felicia Filip, Proconsul, Ozana Barabancea, Ionuţ Fulea şi Radu Nechifor cânta pe 5 iulie în Piaţa Mare, într-un spectacol inedit

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite