Sibiu: Mediaşul vrea să devină brand turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală medieşeană va încerca atragerea turiştilor dornici de confruntarea cu provocările medievale ale oraşului din nordul judeţului Sibiu.

Începând de la finele lunii trecute, sun deviza „Misterele din Cetatea Luminii” municipalitatea din cel de al doilea oraş ca mărime al judeţului Sibiu, va încerca atragerea turiştilor dornici de confruntarea cu provocările medievale, puse acum în lumină într-o nouă formulă, mai atractivă. Păstrând ca element de importanţă majoră Turnul Trompeţilor din Mediaş, simbol tradiţional, arhicunoscut în arhitectura urbei de pe Târnava Mare, brandul lansat vrea să deschidă o nelimitată perspectivă de acumulare a diferite  elemente ce se pot reuni sub cupola titulaturii de “mistere”. „Brandul Mediaşului se doreşte a fi un concept deschis, acumulativ, o cupolă sub care să se regăsească toţi cei care în timp, cu sufletul deschis, şi-au adus sau doresc să îşi aducă sprijinul la imaginea comunităţii prin relatarea unor poveşti din vechime, prin elaborarea unor lucrări de cercetare ştiinţifică sau beletristică” se arată într-un comunicat al Centrului de Informare Turistică Mediaş.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite