Sibiu: Filmele bune îşi dau întâlnire la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film „Transilvania” propun cinci zile de festival cu 25 dintre cele mai bune proiecţii din ultimii doi ani, prezentate sau premiate la cele mai importante festivaluri de gen din lume: Cannes, Berlin, Moscova, Strasbourg sau New Orleans.

La doar două zile de la închiderea festivalului Internaţional de Teatru, Sibiul va fi din nou gazda unui eveniment de amploare, dedicat iubitorilor de filme bune. Şi asta pentru că, începând de mâine până duminică, aici va poposi Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”, aflat la a opta ediţie naţională şi la cea de-a treia la nivel local. „Sperăm să avem parte de o vreme favorabilă, pentru a atrage cât mai mulţi iubitori de filme la cele 25 de producţii care vor fi prezentate. La Cluj am avut puţin de suferit din cauza ploii, însă chiar şi aşa, festivalul s-a bucurat de un succes foarte mare. Cei care vor veni vor plec, cu siguranţă, încântaţi de ceea ce vor vedea”, ne-a spus Vlad Velcu, managerul proiectului.

Proiecţii în trei spaţii

Anul acesta, organizatorii au schimbat locaţiile pentru proiecţiile care vor fi prezentate, acestea urmând să aibă loc în curtea Colegiului Naţional Samuel von Brukenthal, la Teatrul de vară din Parcul Tineretului şi la Centrul Cultural Habitus, de la subsolul Bisericii Romano-Catolice. „Proiecţiile din curtea liceului şi cele din parc vor avea loc simultan, în fiecare seară de la ora 22.00. Am considerat că sunt două locaţii potrivite pentru acest proiect, iar teatrul de vară din Parcul Tineretului pare a fi un spaţiu perfect pentru aceste proiecţii, pe care dorim să îl inaugurăm cu această ocazie şi să îl transformăm într-un cinematograf în aer liber”, ne-a mai spus Vlad Velcu. Deschiderea oficilă va avea loc mâine seară, la ora 21.30, în curtea Liceului Brukenthal şi va fi urmată de proiecţia filmului JCVD, produs în 2008 şi prezentat la Festivalurile Internaţionale de Film de la Toronto, Bangkok şi Cannes. Cei mai harnici pot vedea însă proiecţii de marcă încă de la ora 16.00, proiecţii care vor fi prezentate zilnic la Centrul Cultural Habitus, „încălzindu-se” astfel pentru filmele programate în locaţiile în aer liber.

Ion Besoiu şi Olga Tudorache, aşteptaţi la festival

O serie de personalităţi ale lumii culturale sunt aşteptate să ajungă în cele cinci zile de festival la Sibiu, primii care şi-au confirmat prezenţa fiind actorii Ion Besoiu şi Olga Tudorache.Aceştia vor asista sâmbătă, în penultima zi TIFF-ului, la proiecţia filmului „Cenuşă şi sânge”, în care cei doi au jucat, alături de Tudor Aaron Istidor. Filmul va fi prezentat în curtea Colegiului Naţional Brukenthal, de la ora 22.00.
Prima ediţie a festivalului de la Sibiu a fost organizată în anul 2007 când oraşul a fost Capitală Culturală Europeană. Festivalul Internaţional de Film Transilvania este primul festival de film de lung-metraj din România ce îşi propune promovarea artei cinematografice, prezentarea câtorva dintre cele mai importante filme ale momentului, după criterii ce ţin de originalitatea subiectelor şi forţa imaginilor, fiind un festival al unor viziuni proaspete şi pline de imaginaţie.

 

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite