Sibiu: Capelă nouă în Cimitirul Municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoare investiţiei s-a ridicat la peste 300.000 de lei, noua capelă urmând să fie pusă la dispoziţia solicitanţilor în câteva săptămâni.

Serviciul de Administrare a Cimitirului Municipal a finalizat în urmă cu câteva zile lucrările de amenajare a capelei mortuare, care a fost amenajată într-o clădire folosită anterior ca locaţie administrativă.
Lucrările la noua clădire au început în octombrie 2008 şi au transformat vechiul spaţiu într-o clădire format din două camera cu instalaţii e frig locale, o cameră cu catafalc şi o cameră familial. Pe parcursul celor opt luni, firma care s-a ocupat de lucrări a modificat atât aspectul interior cât şi faţada clădirii. “Contractul semnat cu firma SC Cons Pro SRL a presupus lucrări de reparaţie la tencuieli şi zugrăveli interioare, tâmplăria uşilor şi ferestrelor, amenajarea compartimentărilor, reabilitarea instalaţiilor interioare la utilităţi, gaz, apă, electricitate, instalaţie termică, gresie, faianţă, reabilitarea acoperişului şi a tencuielilor şi zugrăvelilor exterioare”, arată reprezentanţii Primăriei.  Valoare totală a lucrărilor la noua capelă s-a ridicat la 305.000 lei.

Preţuri mai mari

Capela din Cimitirul Municipal va putea fi închiriată în câteva săptămâni, după ce tarifele vor fi aprobate printr-o hotărâre a Consiliului Local Sibiu. Preţurile vor fi însă cu siguranţă mai mari decât cele practicate în vechea capelă, care nu depăşesc 30 de lei pe zi. În prezent, la capela bisericii de pe Mihai Viteazu tariful este de 200 de lei pentru trei zile, iar la cea particulară, de lângă aceiaşi biserică tariful este de 360 de lei pentru trei zile.
Sibienii pot opta însă şi pentru una dintre cele trei capele private ale firmei SC Caritas SRL, ale căror preţuri sunt de 50, 150 sau 300 de lei, în funcţie de dotările de care dispune.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite