Toate ouăle făcute la Sibiu sunt lucrate manual, iar materia primă este de cea mai bună calitate și, neapărat, ecologică.

”Toate obiectele noastre sunt lucrate într-un cristal de cea mai bună calitate, este un cristal fără plumb, are o materie primă ecologică, și de asemenea și coloranții sunt de foarte bună calitate. Avem materie primă și în România, dar eu am preferat să iau din Suedia și Germania, pentru că mă ajută și în modelaj, fiind vorba de un atelier artistic, dar și calitatea obiectelor se vede prin materia primă pe care o folosim”, explică artistul plastic Ion Tămâian, unul dintre cei doi asociați care dețin fabrica de la Sibiu.

Câteva zeci de euro pentru un ou decorat cu aur

O parte din ouăle făcute la Sibiu sunt înnobilate cu decoruri realizate din foiță de aur, argint sau platină. Prețul unui astfel de ou este de câteva zeci de euro, în funcție de dimensiuni și de cantitatea de metal prețios folosită.

”Folosim anumite decoruri în ceea ce privește oul, adică suprapuneri de sticlă colorată, apoi intervenții cu metale prețioase cum ar fi aur, argint, platină, dar și cu anumiți coloranți care derivă de fapt din aceste metale prețioase.

La cele decorate cu foiță de aur e o tehnică foarte costisitoare, sigur că datorită materialului folosit prețul deja se ridică la câteva zeci de euro, depinde de dimensiuni dar și de cantitatea de aur înmagazinată”, explică Ion Tămâian.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

La ouăle decorate cu argint, se folosește de asemenea un procedeu special, iar rezultatele sunt spectaculoase. 

”Printr-o tehnică tot specială a noastră depunem argint pe ou prin electroliză, e o tehnologie interesantă pentru că ne dă posibilitatea să facem un decor filigranat pe suprafața oului”, adaugă Ion Tămâian. 

Profit de 10.000 de euro din vânzarea ouălor

Ouăle făcute la Sibiu sunt folosite ca și obiecte decorative, iar comenzile pentru ele vin pe toată perioada anului. Prețurile variază în funcție de dimensiune și de materaialele folosite, de la 5, 10 sau 20 dee euro până la 120 de euro în cazul unui ”ou-gigant”. 

”Am făcut la un moment dat și un ou gigant, la o înălțime de 30 de centimetri. Este deja un obiect care depășește ideea de ou, păstrează forma, unii și-au dorit să-l vadă la un moment dat și ca modul de iluminat”, spune artistul sibian.

Doar pe segmentul ouălor de cristal fabrica de lângă Sibiu are un profit de aproximativ 10.000 de euro.

CASETĂ

Fabrica de la Sibiu este celebră și prin globurile de Crăciun realizate aici, undele decorate de asemenea cu aur, argint sau platină. Acestea ajung în țările arabe, Europa, America sau Rusia, la prețuri care pornesc de la 10 euro și pot ajunge la 300 de euro. În urmă cu câțiva ani, printr-un partener al firmei din Statele Unite, globurile făcute manual la Sibiu au ajuns chiar în celebrul brad de Crăciun de la Casa Albă. 


Citiţi şi:
Meşterii ouălor închistrite se întrec la Gura Humorului