EXCLUSIV Marian Godină, poliţistul-fenomen care a băgat spaima în sistem. Cum facem bine România: „Mă bucură enorm că am susţinerea civililor”
0
Marian Godină, considerat cel mai în vogă poliţist al momentului după ce a demascat, mai întâi pe pagina sa de Facebook şi, ulterior, într-o carte lansată recent, corupţia din Poliţie, vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, despre viaţa de agent la Rutieră, dar şi despre valul de reacţii primite după publicarea volumului „Flash-uri din sens opus”.
După ce şi-a deranjat şefii cu dezvăluirile despre practicile necurate din Poliţia Română, Godină este încrezător că sistemul, oricât de putred şi de puternic este, poate fi schimbat. Iar asta cu atât mai mult cu cât a simţit pe propria piele cum poliţiştii curaţi au parte de sprijinul românilor de rând.
”Adevărul”: ”Flash-uri din sens opus” e o lecţie despre România reală, fără farduri şi briz-brizuri, simplă, uneori amuzantă, dureroasă de multe ori. Cum e România reală, văzută din stradă de poliţistul Marian Godină? Ce se vede când dăm la o parte stratul de fard din statistici şi din declaraţiile oficiale şi coborâm în lumea reală, printre oamenii simpli?
Marian Godină: Am considerat mereu că poziţia poliţistului din stradă este perfectă pentru a observa societatea românească exact aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. România reală este exact aşa cum arată în cartea Flash-uri din sens opus, poate ceva mai dură, ţinând cont că în carte am dorit să păstrez un registru amuzant şi să nu scriu prea mult despre tragediile pe care le vede aproape zilnic un poliţist rutier.
Dincolo de zâmbetele stârnite de unele întâmplări prezentate, cartea e şi o culegere de tipologii din România reală de care ne izbim toţi, de la tânărul plecat în străinătate şi întors în ţară cu pretenţii de persoană foarte importantă la cei care au impresia că dau un telefon şi rezolvă tot, la băiatul de bani gata ”accesorizat” corespunzător pe scaunul din dreapta sau la fata care are impresia că i se cuvine tot pentru că zâmbeşte frumos. Cum e interacţiunea cu oameni atât de diferiţi, cum faci faţă unor tipologii atât de variate fără să pară nimic forţat, ce înveţi din astfel de situaţii?
Meseria de poliţist este complexă. Trebuie să înveţi să fii şi puţin profesor, şi consilier, dar mai ales psiholog. Un om rigid nu poate rezista prea mult ca poliţist. Trebuie să te adaptezi în funcţie de caracterul fiecărui om cu care interacţionezi. Această interacţiune e destul de obositoare, mai ales că nu întâlneşti doi oameni la fel, dar trebuie să înveţi de fiecare data câte ceva nou şi astfel să te perfecţionezi.
Când şi cum scrie poliţistul Marian Godină, de unde atenţia atât de mare la detalii? Sunt criterii după care anumite întâmplări din trafic devin surse de inspiraţie?
Scriu doar când am chef. Scrisul nu e ca o treabă pe care o ai de făcut şi o faci chiar dacă ai chef sau nu. Aş putea să car câţiva saci cu nisip dintr-o parte în alta chiar dacă nu aş avea chef, dar nu aş putea să scriu doar pentru că trebuie. Atenţia la detalii e un "defect" profesional, dar şi o caracteristică a zodiei fecioarei. Nu am criterii pentru a alege întâmplările din trafic pentru a le povesti, totuşi m-am ferit să relatez lucruri pe care le-am văzut la accidente rutiere grave, ori alte cazuri cu final tragic.
Marian Godină a devenit cel mai cunoscut poliţist din România FOTO Facebook
Limbajul e foarte natural şi, cel puţin din carte şi din postările de pe site, cunoaştem un om sută la sută autentic, lucru rar în ziua de azi. Cum e omul şi cum e poliţistul Marian Godină? Şi cum de reuşeşte să-şi păstreze autenticitatea, într-un sistem în care încă e important ”să dai bine” chiar dacă asta înseamnă, de multe ori, să nu fii tu?
Spun şi fac mereu ceea ce gândesc. De exemplu, urma să postez ceva pe Facebook, o decizie despre care ştiam că îmi va aduce foarte multe critici, dar mi-am asumat şi am postat-o. Ar fi o greşeală imensă să fac şi să spun lucruri doar ca să dau bine, ar însemna să încerc să disimulez în faţa a 250 de mii de oameni şi mai mult ca sigur aş fi demascat imediat. De aceea prefer să fiu eu şi să nu fie nevoie să mă prefac.
Rep: Una din poveştile din carte e cea în care poliţistul, mergând la un accident rutier, găseşte acolo un camion răsturnat, plin cu pepeni, toată averea unui om simplu. Şi, după serviciu, se schimbă în ”haine de scandal” şi merge să-i ajute pe oameni să strângă pepenii. Iar oamenii îl sună şi acum, de sărbători. Cât de important este ca jobul, oricare ar fi el, să nu fie doar un job? Cât de mult contează să ştim să fim oameni întotdeauna, la locul de muncă şi în afara lui? Ce înseamnă bucuriile adevărate ale oamenilor simpli, atunci când le întinzi o mână de ajutor?
Îmi place foarte mult un citat de la Confucius care spune aşa: "Alege să faci ceea ce îţi place şi nu va trebui să munceşti nici măcar o singură zi." Noi, ca poliţişti, trebuie să ştim foarte bine să ne detaşăm de ceea ce vedem la faţa locului unui accident şi să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. Nu ar avea nevoie nimeni de un poliţist plângând la locul accidentului. Cu toate astea, nu reuşeşti mereu, oricât de multe ai fi văzut. Te implici şi emoţional fără să vrei şi îţi doreşti să ajuţi şi extraprofesional cu orice ai putea. Bucuria oamenilor simpli pe care îi ajuţi este cea mai de preţ recompensă.
Înţeleg că Marian Godină, nu doar poliţistul, este un prieten foarte bun al copiilor. Cum reuşim să le facem copiilor educaţie rutieră astfel încât să deprindă regulile cu plăcere, nu din obligaţie? Cum ar trebui să arate o oră de educaţie rutieră la şcoală? Ce fel de părinte va fi poliţistul Marian Godină? Şi-ar încuraja copilul, dacă acesta ar alege să devină poliţist – da sau nu, de ce?
Am participat de câteva ori la ore de educaţie rutieră în şcoli, la clasele primare. Copiii sunt foarte receptivi şi fascinaţi de uniforma de poliţist. M-a îngrijorat tare atunci când un copil de clasa a treia sau a patra m-a întrebat dacă am luat vreodată şpagă. A fost amuzant pe moment, dar apoi mi-am dat seama că într-o societate normală, acest termen de şpagă nu există nici în vocabularul adulţilor, d-apăi în cel al copiilor. Sper să pot lăsa practicile poliţieneşti la serviciu şi să nu devin poliţist şi faţă de copilul meu, pentru că nu va avea o viaţă prea uşoară cu un tată care îi va şti absolut fiecare mişcare. Dacă va simţi că vrea să devină poliţist, îl voi încuraja, dar nu am să-i impun asta niciodată.
Sunt convinsă că Marian Godină a primit foarte multe laude după lansarea cărţii. S-a întâmplat să primească şi critici? Ce fel de critici? În ce măsură au şi fost constructive sau doar răutăcioase?
Am primit şi critici, desigur. Unele sunt chiar constructive şi sunt bine argumentate, chiar îmi plac şi încerc să văd dacă nu cumva chiar am greşit. Pe cele răutăcioase am învăţat să le ignor.
Ne povesteşti la un moment dat în carte cum e să fii poliţist rutier în intersecţie. Poţi să ne spui şi de ce, în ciuda tuturor momentelor deloc uşoare din meseria asta, un licean ar trebui să se facă poliţist rutier? Ce e atât de frumos în meseria asta încât să merite sacrificiile, de ce ar merita mai ales într-un sistem în care mai sunt încă multe de reformat, într-o ţară care mai are nevoie de foarte multe pentru ”a se face bine”?
Nu am îndemnat niciodată pe cineva să devină poliţist. Trebuie să fie strict alegerea fiecăruia, dar unui licean îi pot spune că profesia de poliţist e o meserie foarte frumoasă, în care monotonia şi rutina nu se instalează nici după ani buni de muncă. Eşti ca un actor într-un film de acţiune la care nu ai timp să te plictiseşti.
Rep: Sunt momente în carte în care ne povesteşti că ai plâns. E asta un semn de slăbiciune sau doar o normalitate pe care, din păcate, foarte mulţi nu o înţeleg? Şi ce reacţii au venit şi de unde, dacă au venit, după mărturisiri de acest gen?
Cred că e un semn de normalitate şi mai cred că şi cele mai puternice persoane au momente în care plâng, dar nu spun asta. Au fost reacţii, în sensul că mi s-a spus că era mai indicat să nu spun lucruri care mă pun în postura unui om mai slab. Nu sunt de acord şi nu cred că trebuie să fii slab ca să plângi, din contra. Doar un om puternic plânge şi doar unul şi mai puternic recunoaşte.
Postarea ta despre închiderea şi redeschiderea paginii de Facebook este o excepţională radiografie a unui sistem. Sistemul din birouri, din spatele gradelor obţinute mai mult sau mai puţin meritat, al doctoratelor pe bandă rulantă, al limbajului de lemn şi-al viziunii complet diferite despre ceea ce înseamnă esenţă, nu doar aparenţă. Sistemul miliţienilor cu pretenţii de poliţişti. Cum putem schimba acest sistem din perspectiva lui Marian Godină, un poliţist adevărat?
Schimbarea unui sistem nu se poate face de pe o zi pe alta, nu e un lucru uşor, dar nici imposibil. M-am bucurat enorm să văd că am susţinerea civililor şi cred că tot cu ajutorul lor vom putea schimba ceva. Mai ales că noile generaţii de poliţişti promit multe.
Ştiu că poliţiştii pun nu o dată bani din propriul buzunar să cumpere consumabile necesare la serviciu, se mai întâmplă să adune bani să-şi zugrăvească singuri birourile, merg în misiuni cu maşini care de multe ori nu au de căuta pe şosele, aud despre ei tot felul de lucruri, de multe ori nu dintre cele mai bune. Spui în carte că, dacă ai lua-o de al capăt, ai alege acelaşi drum. În ciuda a toate astea şi a multor altele, merită? De ce?
Exact ce am spus şi mai sus. Dacă faci ceea ce îţi place, nu prea mai contează altceva. Oamenii ăia care bagă benzină din banii lor, cumpără consumabile etc, îşi iubesc atât de mult meseria, încât o confundă cu viaţa lor personală.
Cât de greu e să-i spui unei rude că cineva a murit într-un accident, în ciuda tuturor instruirilor în acest sens? Eşti pregătit întotdeauna, psihic, pentru un astfel de moment? Devin la un moment dat rutină sau rămân undeva, la fel ca povestea celor doi bătrâni amintită în carte?
Am observat la aproape toţi colegii mei, când ne aflăm la un accident grav, că vor să nu arate că sunt mişcaţi de ce au în faţa ochilor. Dar îi cunosc destul de bine acum. Toţi sunt mişcaţi şi răscoliţi, deşi nu par. Astfel de tragedii nu pot deveni rutină şi niciodată nu vei fi atât de pregătit încât să nu te mai afecteze deloc. Sigur rămân undeva întipărite.
Nu ştiu dacă ţi-ai propus asta, dar ai devenit un adevărat model pentru foarte mulţi poliţişti din România. Dincolo de bucurie, e o povară grea asta? Ai simţit vreodată că ar fi aşteptările prea mari? Cum îi încurajezi pe aceşti oameni să nu adopte metehnele sistemului, ci să înţeleagă că schimbarea începe cu fiecare dintre noi?
Primesc foarte multe mesaje de la colegi din toată ţara care mă felicită şi care se arată uimiţi de susţinerea publică pe care o am. Le place şi lor când văd că nu chiar toţi oamenii ne înjură şi că sunt foarte mulţi care ne înţeleg perfect rolul. Nu mă consider un model pentru poliţiştii din România şi nu prea îmi place să dau sfaturi poliţiştilor, mai ales că am doar 29 de ani.
Care a fost cel mai emoţionant moment de după publicarea cărţii?
Cel mai emoţionant moment a fost acela când am aflat că la lansarea de la Bucureşti va fi prezent premierul.
Cum reacţionează şoferii când vă vedeţi în trafic acum, că te cunoaşte o ţară întreagă?
Şoferii reacţionează foarte bine, nu mi s-a mai întâmplat să port discuţii în contradictoriu şi simt că mă privesc cu mult mai mult respect.
După Bucureşti şi Craiova, urmează lansări de carte şi în alte oraşe? Unde? Cum e publicul prezent la aceste lansări? Ce fel de oameni – tineri, vârstnici, din ce medii, ce-ti spun?
Urmează lansări în majoritatea oraşelor mari. Publicul e minunat şi mereu mă uimeşte cu câte ceva. Mi se pare incredibil ca lumea să stea la coadă doar pentru a avea semnătura mea pe carte. Vin de toate vârstele şi chiar sunt impresionat că sunt foarte mulţi vârstnici care folosesc internetul şi sunt chiar foarte activi. Majoritatea mă felicită şi mă îndeamnă să nu mă opresc.
Spune-mi, te rog, cum te simţi astăzi, dacă s-a modificat ceva în concepţiile tale, în valorile în care crezi, în modul în care acţionezi, odată cu ”fenomenul Godină”. Dacă te-ai fi gândit unde vei ajunge când ai intrat în camera de la etajul III, din şcoala de poliţie, cu zece paturi şi saltele mucegăite.
Astăzi mă simt mult mai matur, mai rodat. Nu s-au schimbat multe în modul meu de a acţiona, sunt cam la fel. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fiu apreciat de atât de mulţi oameni.
Marian Godină, alături de premierul Dacian Cioloş, venit la lansarea din Bucureşti a cărţii semnate de poliţistul braşovean. FOTO: Inquam Photos
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
