Agenţia de Mediu Sibiu caută companie aeriană pentru curse la Oslo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţia publică sibiană oferă peste 106.750 de lei unei companii aeriene pentru 15 bilete până la Oslo, în Norvegia, şi înapoi.

CITEŞTE ŞI:

Puieţi de ginko biloba plantaţi pe Kogălniceanu la Sibiu

Seminar cu tema ”Promovarea acoperişurilor verzi în judeţul Sibiu”

Sibienii sunt invitaţi să vadă acoperişul verde de la „Mediu”


În caietul de sarcini al licitaţiei se arată că angajaţii instituţiei sibiene vor zboruri la “clasa economic (nu low cost)” iar la aterizare se aşteaptă ca tot compania aeriană să le ofere “informaţii turistice gratuite cu privire la ţara în care personalul doreşte să călătorească”. De asemenea, tot în descrierea licitaţiei publice conducerea Agenţiei Regionale de Mediu mai solicită informaţii din partea câştigătorilor licitaţiei cu privire la “legături aeriene şi terestre din ţara destinaţie astfel ca persoanele să ajungă la locul şi data solicitată”.

Toate acestea informaţii, precum şi biletele de avion, sunt necesare Agenţiei de Mediu a putea putea duce la bun sfârşit proiectul numit “Parteneriat pentru un mediu curat, reducerea deşeurilor şi dezvoltarea durabilă a regiunii 7 Centru”, finanţat de Guvernul Norvegiei şi aflat în desfăşurare.

“Scopul proiectului este acela de îmbunătăţire a sistemului de management al deşeurilor la nivel de Regiune 7 Centru, cu accent pe deşeurile din construcţii şi demolări, deşeurile periculoase menajere şi deşeurile biodegradabile. În cadrul obiectivului este prevăzută şi o stagiune de practică de două săptămâni la companii din Norvegia, a unui număr de 12 studenţi şi trei cadre didactice de la Universitatea “Lucian Blaga”. Chiar dacă pare neobişnuit în contextul unor deplasări în străinătate mai mediatizate, schimbul de experienţă şi de informaţii este foarte important pentru profesionalismul angajaţilor”, a declarat Dumitru Ungureanu, managerul proiectului în cauză.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite