Adriana Podariu: „Am trăit între ziduri, în Irak!“

Adriana Podariu lucrează la secţia ORL.

Adriana Podariu este asistentă medicală şi anul trecut a trăit cea mai tumultuasă experienţă a vieţii sale, între zidurile bazelor americane din Irak.

Face asistenţă medicală de 24 de ani, a lucrat patru ani la Spitalul de Psihiatrie iar restul de 20 i-a muncit la Spitalul Militar Sibiu. Adriana Podariu este asistentă medicală la cabinetul de ORL iar în perioada decembrie 2008 - iunie 2009 a fost voluntar în Irak, în bazele americane de menţinere a păcii. „La două luni după plecarea mea din Irak s-au retras şi trupele americane. Practic, am plecat înainte de a se instala pacea“, declară Adriana Podar. A fost plutonier major într-un teatru de război nu din dorinţa de a brava şi de a-şi trece în CV o astfel de misiune. „Am vrut să schimb ceva în viaţa mea şi am avut de câştigat. Aici lucrez în ORL, acolo în ICW, un fel de chirurgie. Sunt foarte încântată de experienţa din Irak pentru că m-am întors o femeie mai puternică, am mai multă încredere în mine. Simt că pot să trec munţii. Am plecat într-o zonă de război şi am supravieţuit fără să am probleme“, povesteşte Adriana Podariu, care vorbeşte despre experianţa din Irak numai cu zâmbetul pe buze. 

Foarte aproape de pericol
A trăit în sudul Irakului, în bazele militare precum Bashra, şi a lucrat în spitalul de campanie. În afară de o scurtă permisie în care a stat câteva zile la Tallil, nu a văzut altceva decât drumul prăfuit pe care l-a parcurs cu caravana, sau cer şi deşert fără margini, dintr-un avion Hercules. „N-am văzut război acolo, am văzut victimele războiului. Şi n-am văzut nici Irakul, ci doar bazele militare, în afara acestora era periculos. Am trăit între ziduri, cu casca în cap şi vesta antiglonţ, cântăreau împreună peste 13 kilograme şi le purtam pe oriunde mergeam. Doar în spital ne scoteam căştile şi vestele. Când se dădea alarma, intram în buncăr. Acolo, în baza militară, nu a fost o viaţă tocmai frumoasă, dar era un loc în care puteai trăi decent“, explică Adriana Podariu. Cel mai aproape de război s-a simţit când baza militară Tallil a fost ţinta atacului insurgenţilor. „Cea mai apropiată bombiţă, cum le ziceam noi, a căzut la câteva sute de metri de bază. Ne-a scututrat puţin. Din cele cinci, s-au simţit trei. Dar acolo tot timpul vibrează câte ceva. Aşa înveţi să trăieşti şi să te mulţumeşti cu foarte puţin“, subliniază Adriana Podariu.

Respectată pentru că e româncă
A îngrijit deopotrivă copii irakieni, terorişti sau soldaţi americani şi ai trupelor aliate, cu membre amputate, cu arsuri pe tot corpul sau orbi. Şi, deşi musulmanii nu acceptă să fie îngrijiţi de o asistentă medicală femeie, Adriana Podariu era iubită de toţi pacienţii irakieni pentru că era româncă. „Irakienii au un foarte mare respect pentru Ceauşescu. Tocmai de asta cereau să fie îngrijiţi de mine, chiar dacă sunt femeie. În ochii lor eram doar româncă“, îşi aminteşte asistenta.

Ce-i place
„Îmi place muzica dansantă, îmi place muzica populară că şi ea se poate juca. Ador dansul, dansez de când mă ştiu, în Irak am învăţat salsa, merengue şi bachata şi mă simt bine când dansez. Îmi place viaţa şi cam tot ce ţine de asta“, declară Adriana Podar.

Ce nu-i place
„Nu-mi place peştele, nu pot mânca ceva ce miroase urât, nu pot găti ceva ce miroase urât. De asemenea, nu-mi place minciuna. Sunt de acord cu minciunile albe, cele necesare, dar nu şi atunci când oamenii mint doar să se afle în treabă. Nici invidia nu-mi place, am fost o singură dată invidioasă şi n-am dormit toată noaptea“, precizează Adriana Podar.

Întrebări şi răspunsuri
Ce v-a plăcut cel mai mult în misiunea din Irak?
Faptul că am reuşit să le schimb viziunea americanilor din baza militară despre români. Până la sfârşitul misiunii mi-am câştigat respectul tuturor, am fost asistenta cea mai apreciată şi americanii îmi ziceau că sunt un înger. Mi-a mai plăcut că noi românii suntem uniţi la greu. Dacă vezi un român acolo, parcă l-ai prins pe Dumnezeu de picior.
Aţi mai merge într-o astfel de misiune?
Am avut parte de o misiune frumoasă. Am trăit experienţe de viaţă şi profesionale pe care altfel nu le-aş fi trăit. Dar nu aş mai merge în altă misiune. Nu că n-aş vrea, pentru că-mi doresc să merg, spre exemplu, în Afganistan, dar e vorba de familie.

Profil
Născută: 7 august 1967, Sibiu
Studii: Liceul Sanitar (1986); Facultatea de Medicină, specializarea Asistenţă Medicală Generală (2006); Master în Managementul Sanitar (2007); Şcoala Postliceală de Asistenţi de farmacie (2008)
Familie: Căsătorită, are un copil