Controale în toate şcolile cu rezultate proaste la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar anunţă controale serioase în toate şcolile în care s-au înregistrat rezultate slabe la Bacalaureat. În judeţul nostru promovabilitatea a fost de 53,8 la sută, iar numărul contestaţiilor depuse a ajuns la 864.

CITEŞTE ŞI:

Cine sunt vinovaţii dezastrului la Bacalaureat în judeţul Sibiu

BACALAUREAT 2011 - 53,8 la sută promovabilitate la Sibiu, înainte de contestaţii

Deşi rata de promovabilitate înregistrată la examenul de Bacalaureat la nivelul judeţului Sibiu este mult peste cea înregistrată la nivel naţional – doar 44,47 la sută – conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu spune că şcolile cu rezultate proaste ar trebui să se aştepte la măsuri destul de dure. Atât din partea inspectoratului cât şi din partea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). „Pe moment nu avem ce măsuri să luăm. Noi în luna septembrie însă stabilim continuitatea directorilor de şcoli din unităţile de învăţământ şi cu siguranţă că atunci vom ţine cont şi de rezultatele înregistrate la examenul de Bacalaureat. De asemenea ARACIP face anual verificări în unităţile şcolare în care sunt rezultate slabe. Anul trecut s-au verificat toate liceele în care promovabilitatea a fost de sub 30 la sută. Anul acesta probabil că vor verifica liceele cu promovabilitate de sub 20 la sută. Nu putem să lăsăm situaţia aşa!” a declarat Constantin Gorun, inspectorul şcolar general pe judeţul Sibiu.

Cele mai slabe licee

Două dintre cele mai slabe licee sibiene în urma rezultatelor de la Bacalaureat sunt Colegiul Tehnic Cibinium – 11,29 la sută promovabilitate şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” – 10, 32 la sută promovabilitate. Lor li se adaugă alte instituţii de învăţământ din judeţ, precum liceele din Mediaş, Dumbrăveni sau Avrig. La „Terezianum” spre exemplu, au promovat Bac-ul numai 16 absolvenţi din cei 156 de candidaţi. Conducerea şcolii spune că sunt cele mai proaste rezultate înregistrate şi că, după ce vor face o analiză exactă, cu siguranţă va lua măsurile care se impun.

image

Bineînţeles că vom lua măsuri, nu putem lăsa lucrurile în acest mod. La sfârşitul perioadei de soluţionare a contestaţiilor şi după proba din toamnă a examenului vom face o analiză exactă a situaţiei, vrem să vedem care sunt cauzele specifice unităţii noastre şi care sunt cauzele la nivel naţional pentru aceste rezultate. În urma acestei analize vom lua măsurile necesare”, a declarat Daniela Dimoiu, directorul adjunct la Colegiului Tehnic „Terezianum”.

A plouat cu contestaţii

Dacă anul trecut în judeţul Sibiu au fost depuse 831 de contestaţii, anul acesta numărul nemulţumiţilor a ajuns la 864. Vlad Domnaru spre exemplu, a terminat Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi a obţinut nota 8,70 la geografie. Ieri dimineaţă acesta depus contestaţie, fiind convins că a rezolvat corect subiectele şi că merita o notă mai mare. „Vreau să merg la facultate la Inginerie în Sibiu şi am nevoie de o notă mai mare la Bacalaureat. Înainte de asta însă ştiu că merit mai mult şi vreau să mă conving de acest lucru”, a declarat Vlad imediat după ce a depus contestaţia. Majoritatea contestaţiilor depuse în judeţul Sibiu vizează disciplinele matematică şi limba şi literatura română.

Cele mai bune licee

Cele mai bune licee din Sibiu sunt Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” – 99,12 la sută promovabilitate, Colegiul Naţional „Octavian Goga” – 99, 06 la sută şi Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” – 95,30 la sută. În plus, Colegiul „Octavian Goga” are şi doi elevi care au reuşit nota 10 curat, la care se adaugă alte 112 medii cuprinse între 9 şi 10.

image

„Rezultatele obţinute în colegiul nostru bineînţeles că ne bucură. Cât priveşte examenul la nivel naţional, referitor la limba şi literartura română, unde mă pricep, pot să afirm în mod categoric că subiectul a fost unul cu dichis, în special din perspectiva modului în care a fost formulat subiectul şi pentru că nimeni nu prea citeşte până la capăt. Subiectul a fost din genul dramatic şi toţi s-au gândit repede la proză. La matematică nu mă pricep, dar din discuţiile cu colegii care se pricep am înţeles că subiectul a fost unul dificil”, a declarat Elena Gaboş, directoarea Colegiului „Octavian Goga”. Rezultatele finale la Bac vor fi afişate în data de 8 iulie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite