Sibiu: Primăria vrea 10.000.000 de euro de la BERD
0Administraţia locală a purtat o primă rundă de discuţii pentru un împrumut de 10.000.000 de euro. Municipalitatea vrea să bage toţi banii în construirea de poduri şi reparaţii de străzi.
Prima întâlnire dintre primarul Klaus Johannis şi un comisar de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, petrecută zilele trecute chiar la Sibiu a fost catalogată ca fiind una productivă de reprezentanţii administraţiei locale. Municipalitatea vrea să contracteze o linie de credit de aproximativ 10.000.000 de euro, pentru a amenaja două noi poduri peste râul Cibin, cu scopul de a fluidiza traficul rutier în două din cele mai „gâtuite” puncte din oraş, respectiv pe Şoseaua Alba Iulia, în zona actualului pod şi pe străzile Malului şi Râului, acesta urmând să aibă trei benzi de circulaţie, iar primul un singur sens şi va fi dedicat preluării traficului greu. „A avut loc o primă întâlnire cu reprezentanţii BERD şi putem spune că negocierile şi discuţiile au decurs foarte bine. S-a stabilit ca cele două părţi să continue aceste întâlniri pentru materializarea acestui împărumut” a explicat Mirela Gligore, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu.
Vor perioadă de graţie mare
Pentru că gradul de îndatorare este aproape de limita maximă, acesta fiind situat în prezent la valoarea de 20 la sută, municipalitatea vrea să ia noul credit în condiţii cât mai avantajoase, lucru recunoscut şi de primarul Klaus Johannis. „Vrem să obţinem o perioadă de graţie de 3 sau patru ani şi rambursarea să o facem în zece ani. Vrem să începem lucrările la poduri în acelaşi timp şi de aceea vrem să obţinem cât mai rapid acest împrumut” a explicat şi edilul şef al primăriei Sibiu.