PROCESE: 2.900 de sătmăreni şi-au recâştigat taxa de poluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2.878 de soluţii în favoarea plătitorilor taxei de poluare au emis judecătorii Tribunalului Satu Mare din 2008 până în prezent. 407 dintre sătmărenii care au contestat taxa au avut câştig de cauză şi la Curtea de Apel Oradea.

Pe rolul Tribunalului Satu Mare au fost înregistrate, în perioada 2008-2011, un număr de 4.668 de cauze privind recuperarea taxelor de poluare aplicate la înmatricularea autoturismelor. În mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 2.878, reclamanţii şi-au câştigat banii prin soluţiile emise de judecătorii Tribunalului, celelalte fiind încă în fază de soluţionare.
„La Tribunalul Satu Mare s-au emis soluţii în 2.878 de cazuri, toate fiind favorabile. Celelalte, în număr de 1.790, au fost intrate pe rol în 2010 – 1.200 dosare, respectiv anul acesta – 590 dosare. Acestea sunt în fază de soluţionare”, spune judecătorul Remus Nemeş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare.
407 dintre sătmărenii care au obţinut soluţii favorabile la Tribunal au avut câştig de cauză şi la Curtea de Apel Oradea, unde reprezentanţii Direcţiei de Finanţe au făcut recurs. „Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare trebuie să restituie banii pentru 407 persoane, respectiv suma de 553.400 lei, care trebuie actualizată la zi, conform Codului de Procedură Fiscală”, spune Csilla Szilvia Vami, şeful Serviciului juridic din cadrul DGFP Satu Mare.
Primul termen, stabilit după 6 luni
Dat fiind numărul mare de cauze având ca obiect recuperarea acestor taxe, dar şi numărul mic de magistraţi, reprezentanţii Tribunalului spun că de multe ori primul termen de judecată depăşeşte 6 luni şi ajunge până la un an. „Este nevoie de cel puţin unul sau două termene de judecată pentru o astfel de cauză, iar primul termen stabilit poate fi între 6 şi 12 luni, după care merge mai repede şi se stabilesc termene de una sau două luni. Durata medie de soluţionare este de circa 1 an”, mai spune judecătorul Nemeş.
În cursul anului 2010, la DGFP Satu Mare şi-au cerut banii înapoi un număr de 3.322 de persoane, care au achitat taxă de poluare în valoare de 14.316.335 de lei, iar în primul trimestru al anului 2011 un număr de 917 persoane au cerut înapoi suma de 3.595.152 de lei. Aceştia nu îşi primesc însă banii înapoi, decât dacă deschid proces împotriva Direcţiei de Finanţe.
Cifre: 553.400 de lei are de restituit Direcţia de Finanţe în urma proceselor pierdute la Curtea de Apel.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite