Toţi consumatorii E.ON Gaz din Satu Mare au primit, prin poştă, zilele acestea, formularele de reînnoire a contractelor de furnizare a gazelor naturale.
Problema intervine în momentul în care în contract se precizează că nu se poate schimba titularul. Există cazuri în care foştii beneficiari de contracte au decedat, ori şi-au schimbat domiciliul, iar astfel actualii consumatori sunt puşi în situaţia de a-i căuta.

Freya Mureşan, din Satu Mare este îngrijorată că va fi debranşată de la furnizarea de gaze naturale, după ce, fostul titular al contractului, tatăl ei, a decedat. Pentru a prelungi contractul, tânăra susţine că a încercat să ofere firmei furnizoare de gaze naturale toate documentele necesare care atestă că este fiica lui, însă nu a găsit înţelegere.

„M-am trezit într-o zi cu formularul de prelungire a contractului cu E.ON Gaz. Tatăl meu era titularul contractului, însă a decedat. Între timp nu am apucat să fac succesiunea şi astfel, titularul pe contract  a rămas tot el. Acum nici nu am posibilitatea să cheltui aşa de mulţi bani pentru toate formalităţile“, spune Freya Mureşan. Cu toate că a încercat să rezolve pe care amiabilă neînţelegerile, Freya spune că nu a primit niciun răspuns favorabil. „Le-am prezentat actele de deces, tot ce trebuie pentru a demonstra că sunt fiica lui. Mi-au spus că îmi trebuie actul de succesiune“, a mai spus Freya.
Reînnoirea contractelor se face în maximum 15 zile de la data înştiinţării. În cazul în care nu se respectă termenul menţionat în notificare, compania îşi rezervă dreptul de a-i debranşa. Reprezentanţii E.ON Gaz au oferit o explicaţie ambiguă în cazul lui Freya Mureşan şi au specificat că micile întârzieri nu constituie problemă.

„Pentru a modifica titularul contractului este necesară prezentarea solicitantului la Centrul de Relaţii Clienţi situat pe str. Cloşca, nr.3. În cazurile în care consumatorii nu reuşesc să respecte termenul de trimitere a documentelor solicitate, înregistrându-se mici întârzieri, acesta nu va constitui motiv de invalidare a contractului de furnizare a gazelor naturale“, a declarat Oana Trandafir, purtător de cuvânt E.ON Gaz România.

Ce paşi trebuie urmaţi

 La încheierea unor contracte noi de furnizare a gazelor naturale, consumatorii trebuie să se prezinte la Centrul de Relaţii Clienţi situat pe str. Cloşca, la numărul 3. Clienţii trebuie să aibă asupra lor actul de proprietate sau documente justificative care ateste dreptul de folosinţă al imobilului.