Edil pe viaţă. Primul primar din România care a organizat un referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florinel Andreica din comuna Crucişor, judeţul Satu Mare, este primar de 26 de ani şi s-a mai pornit la drum pentru un nou mandat.

Revoluţia l-a prins inginer şef de atelier la Fabrica de Sticlărie din Poiana Codrului, judeţul Satu Mare. În 1990 a candidat independent, obţinând fără emoţii un mandat de primar. De atunci timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat, putând afirma că în comuna din zona Codrului din judeţul Satu Mare, doar primarul a rămas neschimbat.           

Florinel Andreica se face remarcat ca primar nu doar prin mandatul interminabil pe care îl are, dar şi prin relaţia foarte bună pe care o are cu oraşul francez Camors cu ajutorul cărora a reuşit să realizeze două cămine culturale, să primească donaţie o maşină de pompieri şi să ofere copiilor materiale didactice la fiecare început de an şcolar. 

Prima dată s-a auzit de Florinel Andreica la nivel naţional chiar în primii ani de după Revoluţie, în primul său mandat lansând primul referendum din România. Acesta chestiona locuitorii comunei dacă doresc să păstreze centrul de comună la Poiana Codrului sau îl doresc înapoi la Crucişor, unde a fost înainte de comasarea comunelor de către Nicolae Ceauşeşcu. După referendum la o scurtă perioadă a venit şi legea care prevedea aranjarea teritorial-administrativă la fel cum a fost înainte de comasare, ceea ce făcut rezultatul referendumului să fie oarecum dublat, dar mândria organizării primului referendum din România nu i-a putut fi ştirbită.

Parcursul politic al lui Florinel Andreica este unul destul de lin. În 1990 a câştigat mandatul ca independent, ca pe urmă să se înscrie în Partidul Republican. La dispariţia acestuia a fost primit de PNL, de unde nu a plecat, consideră el, deşi în prezent este membru ALDE, dar orgoliul nu îl lasă să spună că a schimbat partidul, ci doar numele formaţiunii.

Alte ştiri pe această temă:

Deputatul sucevean Alexandru Băişanu, candidatul ALDE la Primăria municipiului Suceava are o avere impresionantă

Locuitorii unei comune din Suceava ştiu deja cum îl cheamă pe viitorul primar: trei dintre candidaţi au acelaşi nume

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite