29 de firme sătmărene s-au înscris ieri în programul „Mihail Kogălniceanu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima zi după lansarea programului "Mihail Kogălniceanu", prin care statul garantează creditele pentru IMM, Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) a înregistrat un număr de 337 de cereri. 29 sunt din Satu Mare.

Programul a fost lansat ieri dimineaţă, iar din cele 14 firme înscrise în primele 15 minute de la activarea procesului de înscriere on-line, şase sunt din judeţul Satu Mare. Prima firmă înscrisă în program este tot din judeţul Satu Mare, mai precis din Carei. „Până sâmbătă la ora 24.00 un număr de 337 de firme din ţară s-au înscris on-line pentru participarea în program. Dintre acestea, cele mai multe sunt din judeţul Cluj (46), urmate de Bucureşti (33) şi Satu Mare (29)”, a declarat Cristian Raţiu consilierul Centrului de Informare, Asistenţă şi Instruire (CIAI) Satu Mare. Prin programul „Mihail Kogălniceanu” se doreşte facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la garantare şi creditare, prin acordarea unei linii de credit de maxim 125.00 lei (dar nu mai mult de 30% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni pentru solicitanţii care mai au alte facilităţi de credit pe termen scurt active, respectiv 50% pe cei care nu au astfel de credite), cu dobânda parţial subvenţionată de stat (70% din dobândă, dar nu mai mult de 6,5% pe an) şi, după caz, garantată parţial (80%) de stat. IMM-urile sunt eligibile în cadrul programului dacă, la data aprobării creditului, îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: a) nu se află în dificultate în sensul pct. 9 din Comunicarea Comisiei — Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2004/C 244/02), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244/2 din 1 octombrie 2004; b) în cazul în care a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat împotriva lor, aceasta a fost deja executată, creanţa fiind integral recuperată; c) nu se află în litigiu, în calitate de pârâţi, cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi instituţia de credit parteneră; d) suma ajutoarelor de minimis de care au beneficiat într-o perioadă de 3 ani fiscali (2 ani fiscali anteriori plus anul curent), luând în calcul inclusiv ajutorul acordat în baza programului, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro, respectiv 100.000 euro în cazul I.M.M.-urilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul transportului rutier; e) nu figurează cu credite restante în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare (C.R.B.); f) nu figurează cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi (C.I.P.); g) împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenţei, în temeiul prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare; h) prezintă instituţiei de credit finanţatoare garanţii colaterale pentru cel puţin 40% din valoarea creditului; i) au minimum 2 ani de activitate consecutivi;

4.000 de beneficiari

Bugetul alocat Programului pentru anul 2011 este de 24 milioane lei, estimând acordarea de ajutor de minimis unui număr  de 4.000 de beneficiari. Înscrierea în program şi solicitarea acordului de principiu pentru acordarea subvenţiei de dobândă se face on-line pe site-ul www.aippimm.ro sau direct pe linkul: http://programenationale2011.aippimm.ro/ prin completarea unui Formular de înscriere. Înscrierea se desfăşoară în sesiune continuă până la epuizarea bugetului alocat programului, solicitările urmând a fi analizate şi selectate în limita bugetului alocat programului, în ordinea înscrierii on line în aplicaţie.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite