Familia ajunsă la capătul puterilor: unul dintre copilaşi îşi poate pierde piciorul, altul are probleme cu inima
0
Familia Moise din Caraş-Severin se luptă de mai mulţi ani să facă rost de bani să-şi trateze copiii de trei şi doi ani.
Maftei Elisei are 3 ani, este din Oţelul Roşu (Caraş Severin). De la 2 luni şi jumătate a petrecut mai mult timp în spitalele din Bucureşti şi de la Cluj decât acasă. În urma unui roşu în gat şi a unei infecţii urinare cu Klebsiela, părinţii au văzut că un picioruş este mai umflat decât celălalt. De la pedriatrie a fost trimis la chirurgie, unde s-a descoperit o hernie. De la chirurgie a fost trimis la un medic specialist de rinichi şi în urma unor analize trimise în străinătate s-a descoperit tromboza de venă femurală stângă. Picioruşul lui Elisei se umflă şi îşi schimbă culoarea pielii până la învineţire. De asemenea, Elisei suferă şi de trombofilie congenitală (se coagulează sângele prea repede).
“Acum, în septembrie trebuie să mergem la în Austria şi în Ungaria. Acolo trebuie să îi facem toate analizele din nou şi abia după aceea o să vedem ce este de făcut. Deocamdată nu ştim dacă va fi operat aici, în funcţie de complexitatea cazului, medicii ne vor spune dacă îl pot opera. Am aflat că în America, se fac intervenţii pentru problema lui, dar vă daţi seama că pentru noi e foarte greu să mergem aici, în Ungaria şi Austria, dar în America. Avem noroc cu o asociaţie <<Speranţa pentru România>>, că ei ne ajută. Au făcut mai multe campanii şi au adunat aproape 10.000 de euro, pentru analizele ce trebuie să le facem. Ne-am mai împrumutat şi noi, pe la prieteni, pe la vecini. Avem deja zeci de milioane datorie”, Alina Moise, mama băiatului.
Lista diagnosticelor puse de medicii din România pentru Maftei este lungă şi, pe lângă tromboza, care îi face cele mai mari probleme cuprinde şi alte boli grave: astm bronşic, monocitoza, eozinofilie, alergie la laptele de vacă, soia şi lapte de capră, anemie carenţială, hidrocel vaginal stang şi insuficienţă respiratorie acută. Din această cauză, alimentaţia lui Maftei trebuie să fie una specială, care costă destul de mult.
Mama lui Maftei este mereu cu el prin spitale, însă acasă mai are o fetiţă, de doi ani, care are şi ea probleme cardiace şi care este în grija tatălui. Aşa că niciunul din părinţi nu poate lucreze, ceea ce le face viaţa şi mai grea, deoarece în momentul de faţă nu mai au niciun venit.
“Fetiţa are probleme cardiace, a fost şi operată în cerul gurii din cauza unei infecţii. Cea mai gravă problemă este că, din patru artere ale inimii, sunt două câte două lipite. Am mai luat bani împrumut şi încercăm să ne descurcăm cum putem, dar e peste puterile noastre. Ne băgăm ce să facem, ne băgăm dintr-o datorie în alta, trebuie să facem cumva să ne descurcăm. Nu avem ce să facem”, spune Alina, mama copiilor.
Cazul lui Maftei Elisei apare şi pe site-ul asociaţiei, care i-a ajutat pe cei din familia Maftei să adune banii pentru analizele băiatului. De altfel, mama copiilor, ajunsă la capătul puterilor, şi-a făcut public şi numărul de telefon (0740699804), pentru cei care vor şi pot să-i ajute.