Se rezolvă cea mai mare problemă a Cascadei Bigăr. Turiştii vor beneficia de condiţii decente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Primăria Bozovici a obţinut finanţare de la Compania Naţională de Investiţii pentru un proiect care vizează Cascada Bigăr, din Caraş-Severin.

Turiştii care vor ajunge la celebra cascadă, vor avea acces mai uşor la obiectivul turistic şi vor putea să-şi parcheze maşinile în siguranţă. Totul se va întâmpla în urma unui proiect al comunei Bozovici, care va fi finanţat, cu aproximativ 500 de mii de euro, de către Compania Naţională de Investiţii.  În acelaşi proiect, sunt prevăzute înfiinţarea unor grupuri sanitare, dar şi un iluminat modern, care va permite vizitare cascadei pe timp de noapte.

“Lucrăm la avize acum. Săptămâna aceasta am eliberat şi certificatul de urbanism şi intrăm pe procedură. Urmează să trimitem documentele către Compania Naţională de Investiţii, avizele şi studiul de fezabilitate şi ce mai ţine de noi. În rest, ştiţi cum se procedează la CNI. Se predă amplasamentul, iar ei fac achiziţii, ei fac investiţia, ei fac tot. După ce termină investiţia o să ne-o predea nouă şi va intra în patrimoniul local. Proiectul facilitează accesul pe malul drept în aval, unde s-a făcut o investiţie de către Coca-Cola, o platformă metalică care protejează turiştii, dar care din lipsă de spaţiu e foarte îngustă. Noi vrem să mărim spaţiul şi vom face o pasarelă, care să faciliteze accesul către cascadă într-o siguranţă mai mare. Pe lângă pasarelă vor fi amenajate 180 de locuri de parcare noi, grupuri sanitare, iluminat ambiental şi stradal şi tot ce e necesar ca turiştii să aibă condiţii decente”, spune Adrian Sergiu Stoicu, primarul comunei Bozovici.

Cascada Bigăr se află în judeţul Caraş-Severin, în Valea Minişului, între localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B. A devenit celebră şi extrem de vizitată de către turişti după ce jurnaliştii de la The World Geography au pus-o pe primul loc într-un top al al cascadelor unice din lume. Turişti au început să vină în număr tot mai mare la Bigăr, însă, deseori au fost nemulţumiţi de faptul că nu aveau unde să-şi parcheze maşinile sau pur şi simplu pentru că nu aveau un acces mai bun la căderea de apă. Anul trecut, Coca-Cola a amenajat o platformă metalică, de pe care turiştii să poată observa mai bine cascada.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite