Protest spontan la un spital din vestul ţării. Asistentele şi infirmierele au ieşit în curtea instituţiei, nemulţumite că primesc salarii mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de angajaţi, asistente şi infirmiere, din Spitalul Judeţean Reşiţa, au ieşit în curtea instituţiei pentru a-şi spune nemulţumirile.

Conform noilor reglementări legale, sporurile acestora s-au diminuat şi cu 50 la sută. Nemulţumirile au izbucnit în momentul în care şi-au primit fluturaşii de salarii, pe care sporurile apar diminuate, banii rămaşi urmând să intre în miercuri, 18 aprilie.  Oamenii spun că vor protesta în fiecare zi, până când se vor rezolva problemele.

Aş vrea să o văd pe doamna ministru să vină să lucreze la noi pe secţie, nu zic să se interneze. Că sunt condiţii sub orice critică. Din punctul de vedere al ministerului s-au înjumătăţit bolnavii? Ce, noi tratăm bolnavii pe jumătate? Am pierdut 50 la sută din sporuri”, a spus una dintre asistentele ieşite la protest, care povesteşte că s-au pierdut şi 500 de lei la salariu.

Conducerea spitalului susţine că nu poate face nimic, atâta timp cât legea nu permite o valoare mai  30 la sută a sporurilor, pe întreaga instituţie.

"“Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că nu mai iau sporurile la nivelul la care erau până acum. Noi nu ne încadrăm la 30% pe spital cu sporurile.  Dacă nu facem aşa, încălcăm legea. Oamenii sunt în curtea spitalului, dar rezolvarea nu depinde de noi ci de Guvern.  Chiar dacă personalul protestează, momentan activitatea spitalului nu are de suferit. Urgenţele sunt asigurate, fără probleme”, a declarat Adina Miloş, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite