Reşiţa: Peste 30 de persoane au murit în accidente de circulaţie
0Peste 120 de accidente soldate cu 31 de morţi au avut loc, în primele nouă luni ale anului 2009 în Caraş-Severin.
Mai mult de 130 de persoane au fost grav rănite în aceste accidente. Majoritatea accidentelor care au avut loc în diverse localităţi s-au produs din cauza pietonilor care au traversat fără să se asigure. În topul cauzelor care au produs accidentele în afara localităţilor sunt viteza şi conducerea imprudentă. „Unul dintre accidentele cu cele mai grave urmări a avut loc la data de 28 mai lângă Oraviţa. Au fost implicate trei vehicule, două persoane şi-au pierdut viaţa, trei au fost grav rănite, şi una rănită uşor. Motivul: depăşire neregulamentară. Un alt accident grav a fost cel din 11 ianuarie pe drumul Reşiţa-Bocşa. Şase persoane au fost rănite grav în urma coliziunii frontale dintre două vehicule”, a explicat inspector Adriana Beţa, purtător de cuvânt al Poliţiei cărăşene.Cele mai multe accidente s-au produs în luna august, aproximativ 25 şi cele mai puţine în luna februarie, aproape 10.