VIDEO FOTO Trafic îngreunat pe DN 7 din cauza unei viituri. Se circulă pe un singur sens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DN7 - E81 acoperit de ape la Bujoreni - Vâlcea Foto captură video
DN7 - E81 acoperit de ape la Bujoreni - Vâlcea Foto captură video

O viitură în satul Lunca, din comuna Bujoreni - Vâlcea, a transformat vineri seara traficul de pe DN 7 / E 81 într-un coşmar.

GALERIE FOTO

Ploile abundente din ultimele zile au provocat o viitură într-o localitate învecinată cu municipiul Râmnicu Vâlcea - Bujoreni. 

DN 7 / E 81, care traversează satul Lunca, a fost acoperit de apă, motiv pentru care traficul în zonă se desfăşoară pe un singur sens de mers. Au fost alertate Serviciul de Drumuri Naţionale şi Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Bujoreni - Vâlcea.

Situaţia nu este singulară. Zilele trecute, DN 7 / E 81 a fost din nou sub stăpânirea apelor în comuna Bujoreni. O filmare postată pe Facebook arată în cantitatea mare de apă de pe carosabil şi traficul greoi.

Un internaut a comentat: „Ca întotdeauna când plouă tare, de altfel... Nimic nou.. Aşa a fost construit drumul. Nimeni nu face un studiu de caz. CNAIR-ul doarme, ca de obicei...”

Şi nu este singura filmare postată pe net. O alta surprinde o viitură din apropierea drumului naţional.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite