Un nou hop în realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu: studiul de fezabilitate, predat cu o întârziere de cel putin o jumătate de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiul de fezabilitate pentru două din cele cinci secţiuni ale autostrăzii care va face legătura între Piteşti şi Sibiu ar putea fi finalizat în iulie 2016, cu o jumătate de an mai târziu faţă de termenul anunţat de Ministerul Transporturilor. Noul termen este considerat nerealist chiar şi de susţinătorii proiectului.

Primele întârzieri la Autostrada Piteşti-Sibiu au apărut cu mult înainte de începerea lucrărilor, din cauza celor două firme angajate pentru 29 milioane de lei să revizuiască documentaţia tehnică pe baza căreia va fi realizat proiectul. Asocierea Spea Ingineria Europea  - Technic Consulting Engineering ar fi trebuit să predea studiul de fezabilitate pentru două din cele cinci secţiuni ale autostrăzii până în decembrie 2015, dar reprezentanţii CNADNR s-au văzut nevoiţi să prelungească termenul până în iulie 2016, din cauza calităţii îndoielnice a documentaţiei, aspect subliniat de  consultantul european independent al cărui aviz este esenţial în obţinerea finanţării de la Uniunea Europeană. Printre aspectele sesizate se numără inclusiv lipsa unei soluţii cu privire la drumul expres care va face legătura între Râmnicu Vâlcea şi autostradă, problemă ridicată şi de susţinătorii proiectului, la dezbaterea publică organizată în urmă cu câteva săptămâni. Deputatul vâlcean Cristian Buican consideră că şi noul termen pentru întocmirea şi predarea studiului de fezabilitate pentru tronsoanele Piteşti-Curtea de Argeş şi Sibiu-Boiţa este unul nerealist: 

“Am spus încă de la început că studiul de fezabilitate e de mântuială, că asocierea de firme nu a respectat nici măcar prevederile din caietul de sarcini şi contractul încheiat cu CNADNR. Dovadă că studiul e făcut pe genunchi este şi faptul că nu au găsit o soluţie pentru realizarea drumului expres care ar trebui să lege Râmnicu Vâlcea de autostradă. Problema e că CNADNR şi-a dat seama că studiul e de mântuială abia în momentul organizării acelor dezbateri publice. Abia atunci s-a cerut refacerea studiului şi s-a dat un nou termen: iulie 2016. Personal nu cred că se va respecta acest termen; bănuiesc că nici în decembrie 2016 nu va fi gata SF-ul şi ne putem considera norocoşi dacă autostrada va fi inaugurată până la sfârşitul lui 2023”. 

Şapte tuneluri pe Valea Oltului

Autostrada va avea o lungime de 116 kilometri, valoarea totală a proiectului fiind estimată la circa două miliarde de euro, din care 85% fonduri europene nerambursabile. Un kilometru de autostradă va costa între şase şi zece milioane de euro, potrivit Master Planului pentru Transporturi, cea mai dificilă secţiune a autostrăzii fiind considerată cea de pe Valea Oltului, unde se vor construi şapte tuneluri,  cu lungimi cuprinse între 600 şi 2800 de metri.

“Varianta aleasă este cea mai bună pentru că nu presupune expropieri, intervenţii pe timp de vară sau întreţinere pe timp de iarnă. Tunelurile pot fi realizate extrem de uşor dacă va veni un constructor dotat corespunzător, o firmă puternică care poate să creeze mai multe puncte de lucru. În plus, varianta aceasta se poate executa mult mai rapid decât cele care presupun stabilizarea terenurilor afectate de alunecări de teren”, spune Nicolae Vălimăreanu, directorul Regiei de Drumuri şi Poduri Vâlcea. 

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au estimat că cei 116 kilometri de autostradă pot fi realizaţi în patru ani. Dacă investiţia nu va fi gata până la finele anului 2023, statul român va fi obligat să suporte toate lucrările ce se vor executa începând cu 1 ianuarie 2024. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite