"Bijuterii' pe patru roţi, expoziţie inedită în centrul Râmnicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii automobilelor de epocă şi-au dat întâlnire pentru al doilea an consecutiv în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, la “Retroparada Primăverii”. Evenimentul este organizat de Retromobil Club Român.

Expoziţia de automobile retro va avea loc sâmbătă, în parcarea River Plaza Mall, în intervalul orar 9.00-12.00.  Maşinile vor putea fi admirate şi în alte zone întrucât dupa miezul zile este programată o paradă pe cele mai importante artere de circulaţie din oraş. Participanţii la “Retroparada Primăverii” vor poposi apoi în staţiunea Căciulata, iar automobilele de epoca vor putea fi admirate si de turisti.  De la ora 16.00, la Călimăneşti  este programată o întâlnire a pasionaţilor şi deţinătorilor de automobile de epocă din Vâlcea, “în cadrul căreia se vor evidenţia realizările din cursul anului trecut şi se vor stabili planuri pentru viitor”.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite