Biblioteca din Roeşti rămâne fără calculatoarele de la Bill Gates. Primarul nu face un capăt de ţară din acest lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
90 % din bibliotecile vâlcene au fost incluse în programul finanţat de Bill Gates. Foto arhivă Adevărul
90 % din bibliotecile vâlcene au fost incluse în programul finanţat de Bill Gates. Foto arhivă Adevărul

Biblioteca din comuna Roeşti va rămâne fără calculatoarele achiziţionate cu fonduri de la Fundaţia „Bill &Melinda Gates”. Primarul Gheorghe Drăghici nu a fost informat despre acest lucru, dar nu face un capăt de ţară pentru că returnează echipamentele IT.

În ultimii cinci ani, 90 % din bibliotecile din Vâlcea au fost dotate cu calculatoare şi alte echipamente prin programul „Biblionet-lumea în biblioteca mea”, program finanţat de fundaţia lui Bill Gates. Între 2009 şi 2014, bibliotecile publice din Vâlcea, inclusiv Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, au primit peste 660 000 de dolari pentru dotarea cu echipamente IT. 

“Singurele care nu au intrat în program – din cauza nereceptivităţii administraţiilor locale finanţatoare – sunt bibliotecile publice din Brezoi, Galicea, Goleşti, Ioneşti, Măldăreşti, Mitrofani, Orleşti, Roşiile şi Ştefăneşti. Bibliotecii Publice Roeşti i-au fost retrase ulterior computerele şi celalte echipamente (care vor fi redistribuite), din cauza neonorării angajamentului administraţiei locale, ca dotările să fie utilizate potrivit scopului programului, în interes public”, precizează Valentin Smedescu, coordonatorul proiectului. 

Primarul comunei Roeşti susţine că nu a fost informat că biblioteca va rămâne fără cele trei calculatoare achiziţionate cu sprijinul fundaţiei lui Bill Gates. Alesul local recunoaşte că unul dintre calculatoare a fost folosit în primărie, pentru întocmirea situaţiei beneficiarilor de alocaţii şi ajutoare sociale.

“Nu am nicio informaţie că mi se vor lua calculatoare. Am primit doar trei, le-am dus în bibliotecă, iar copiii au fost acolo. Un singur calculator l-am dus şi în primărie, pentru alocaţii. Dacă mi le ia, asta e, ce să mai fac? Cu asta, basta!”, spune Gheorghe Drăghici.

În total, în Vâlcea au fost achiziţionate 375 de calculatoare şi echipamente IT. Alte trei primării riscă să ajungă în situaţia celei din Roeşti. Bunurile retrase vor fi redistribuite altor biblioteci din judeţ. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite