Râmnicu Vâlcea: Transportatorii verificaţi de Inspecţia Muncii
0Zeci de transportatori au intrat în vizorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea în cadrul unei acţiuni de verificare a activităţii acestora din punct de vedere al securităţii în muncă.
Ion Tănăsoiu, inspectorul şef al ITM Vâlcea spune că, în cadrul acestor verificări, au fost controlate 52 de firme, fiind constatate peste 100 de neconformităţi cu legislaţia muncii. Pe lângă nereguli precum lipsa semnăturii şoferilor pe foile de parcurs, lipsa unor elemente de siguranţă rutieră sau instruirea necorespunzătoare a angajaţilor, au mai fost descoperite şi abateri grave de la legislaţia în vigoare. Au fost aplicate patru amenzi în valoare totală de 28.000 de lei pentru că unele firme nu asigurau condiţii de muncă în securitate", spune şeful de la ITM. Inspectorii instituţiei au mai decoperit şi doi conducători auto care nu aveau contracte de muncă. Şeful ITM spune că acşiunile de control vor fi continuate până la sfârşitul anului.