Ultimele zile de vacanță vin cu ateliere gratuite pentru copii, la Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Târgul cu Bunătăți
Foto Târgul cu Bunătăți

Ateliere de olărit, de creare de bijuterii din piele, ispos sau mărgele, dar și multe altele îi așteaptă pe cei mici la „Târgul cu Bunătăți" din centrul orașului.

Târgul cu Bunătăți vine din nou surprize, de această dată invitându-i pe copiii din Ploiesști să își petreacă ultimele zile din această vacanță de vară distrându-se și totodată învățând lucruri inedite la atelierele gratuite pentru copii, care vor avea loc de joi până sâmbătă (13-15 septembrie), în parcul Toma Socolescu (Halele  Centrale).

Copiii vor fi îndrumați în realizarea micilor opere de artă de către meșteri populari și artiști handmade, putându-se iniția în tainele olăritului, ale creării de bijuterii din ipsos, fimo, mărgele, piele, dar și în tainele decorațiunilor folosind banalele șervețele de masă în tehnica decoupage. Atelierele se vor desfășura în intervalul orar 10.00-12.00 și 17.00-19.00, cu excepția zilei de sâmbătă când atelierele se vor desfășura doar dimineața.

Alături de cei care îi vor învăța pe micuți că își pot petrece timpul liber nu numai în fața televizorului sau calculatorului își vor expune lucrările și alți mesteri populari, pricepuți în meșteșugul împletirurilor din pănuși, în confecționarea opincilor bistrițene ca obiect de decor, a iilor de Breaza sau a brâielor tradiționale folosite și în vestimentația urbană. Artiștii handmade prezenți la această ediție a Târgului vor etala pe șevalete bijuterii unicat din materiale convenționale sau mai puțin convenționale, precum și obiecte de decorațiuni din flori uscate și gravuri.

Tot lucrate manual sunt și cosmeticele naturale din cadrul târgului, cosmetice cu conținut mare de subsțante active terapeutice: săpun natural cu lapte de capră, cu cafea și anason, lavandă, gălbenele, miere sau creme hidratante naturale și balsamuri pentru corp și buze.

Dacă pe una dintre aleile parcului pasionații de frumos vor zăbovi la căsuțele artiștilor, scotocind prin coșuri, probând și mai ales povestind cu oameni frumoși și talentați, gurmanzii își vor putea satisface poftele pe aleea căsuțelor cu bunătăți îmbietoare.

Gurmanzii vor putea gusta din produsele tradiționale și ca la un târg care se respectă poate se vor putea și târgui cu producătorii. Vor putea găsi brânzeturi și specialități din carne, prăjituri și dulciuri de tot felul, dulcețuri, șerbeturi și magiunuri, legume și fructe proaspete, palincă, vin, miere, ceaiuri și tincturi, bragă și pâine de casă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite